Stalker

Ați întâlnit vreodată genul acela de om care este atât de îndrăgostit încât devine ca o busolă al cărei nord este mereu cel ce indică direcția obiectului afecțiunii lui? Chiar dacă trece prin spatele persoanei respective, o atrage ca un magnet, nu se întoarce cu tot corpul, nu se modifică radical poziția, dar ochii urmăresc, buzele devin uscate, înseamnă că tânjesc, brațele sunt încordate și totuși relaxate ca într-o atingere subtilă, picioarele sunt întinse pe iarba din fața facultății, dar ar vrea doar să urmeze pașii celui iubit, să vadă unde duce drumul lui, dacă ar putea rămâne singura cu el pentru a-i fura un sărut. În timp ce soarele îi dă ocol și umbra o mângâie, așteaptă ca o felină la pândă, să vadă când ajunge, să îi admire prestanța, bărbăția rar întâlnită la indivizii de sex masculin. Admiră atitudinea lui, poate nu este un prinț, dar poate fi prințul ei, protectiv, îndrăzneț, serios și hotărât. Un zâmbet o zăpăcește, dar când îi aude vocea profundă simte că alunecă într-un alt timp, doar un timp al lor în care nimeni nu poate pătrunde fără să treacă de ei mai întâi. Toate studentele sunt moarte după el, dar ea devine doar lumină când îl vede,nu se poate opri din zâmbit. Închide ochii, își savurează țigara Pall Mall, pleaoapele îi tresar, brațele simt că formează un gol în locul în care ar trebui să fie talia lui, mâinile lui pe șoldurile ei, să o strângă, să o cuprindă, să îi șoptească miere și nectar, să îi împărtășească dorul de ea și să o sărute în schimb, să nu mai piardă timpul și să irosească magia graiului îndrăgostiților. În spatele ei, o rază a furat din spațiul ei umbros, exact ca textura buzelor lui pe pielea de pe gâtul ei, exact ca un hoț care i-a furat somnul și acum a lasat-o fără posibilitatea de a mai pune capul pe pernă fără să închidă ochii și să îl vadă zâmbindu-i sau venind spre ea, cu un pas hotărât, să o ia pe sus și să fugă cu ea. Profesor, studentă, iubire, poveste interzisă, dar tocmai de asta va profita de terminarea cursului pentru a fugi după ea în stația de la Gorjului, acolo, după ce va ieși de la metrou, o va aștepta și în mulțimea aglomerată, în mijlocul străzii o va săruta până îi va lua mințile, răzbunarea indicată pentru furtul propriei lui inimi. În acea zonă ar putea trece vreun elev, vreun coleg, dar lui nu îi pasă, o vrea doar pe ea, vrea să o simtă a lui, să o simtă topindu-se în sărutarea lui ca și cubul de gheață în espressoul prea fierbinte. Visătoare e fata asta, dar ce o costă? Nimic! El, intrând în amfiteatrul și dintre toți să o caute cu privirea doar pe ea, să știe instinctiv unde să se uite, o va vedea așteptându-l să înceapă cursul, știe că în glasul lui cald de la cursul de azi va reflecta chiar tandrețea pe care i-o inspiră, mierea lui va fi sortită buzelor ei, privirile curioase către audiență vor avea o direcție opusă, intensă totuși, chiar dacă nu o va fixa pe ea pentru a nu trezi curiozitatea celorlalți. Nu sunt proști, dacă s-ar manifesta o idee mai altfel față de ea, imediat și-ar da toți seama cine îi tulbură lui somnul și cine o face pe ea dornică să nu mai doarmă doar pentru a-l visa cu ochii deschiși. Va fi prudent, o va ademeni la o cafea mai încolo, se va bucura de aroma pielii ei și de negrul ochilor ei în cafeneaua de lângă Izvor, o mică locație intimă unde poate să se bucure de liniștea în doi, de jocul discret de priviri, provocator și totuși atât de romantic. Nu se vor grăbi să prindă 137 înapoi, timpul se va pierde și odata cu el, se vor fi pierdut și ei...

Măria lui Manole

Ape adânci, înțelesuri ascunse de ochii lumii. Așa o poți defini, deși o reperezi imediat într-o mulțime de oameni. Întrebarea este cine o poate defini astfel? De ce? Pentru că nu se vrea a fi văzută, este precum luna, o vezi, dar nu o poți atinge. Încearcă să îi urmărești privirea, tonul, schimbările nuanțate ale mimicii, poziția corpului când ceva o fascinează sau o dezgustă. Urmărește-i dorul din ochi, setea sufletului după ceea ce visează și nu are. Tânjește, dar tace, dacă iubește, ascunde, tace, dar adevărurile rămân nerostite. O vezi, dar nu o poți observa, nu o poți citi. Totodată, este o carte deschisă și o dată ce începi să îi dezlegi tainele, nu îți mai este atât de străină. Zâmbește-i, privește-o, ascultă-i tăcerile, dar și cuvintele, și ai să o descoperi, nu vei mai dori să te oprești. În dorințele ei i se oglindesc marile iluzii, marile speranțe. Alegerile ei au făcut-o ceea ce este astăzi, dar vrea mai mult, mereu dorește mai mult, este o luptătoare, când își dorește ceva, fiți siguri că va obține pentru că nici măcar ea nu știe câtă putere are, câtă tărie! O maestră a hazardului, așa o poți descrie! Dai cu zarul și vezi exact cum este parcursul ei, ca și o șansă de 1 la 6, cu diferența că ea măsluiește zarul inconștient. Ți-ar fi teamă să joci cu ea barbut la ruleta șanselor, are destinul de partea ei și îl va avea mereu doar că nu știe să îi urmeze calea și semnele. Nu știe să vadă șansele la colț de stradă, deși se plânge de inexistența lor, dar le merită din tot sufletul. Când merge pe drumul spre casă privește oamenii care trec pe lângă ea, își caută sufletul, poate îl va găsi, încearcă să citească și ea chipurile lor, poate le va înțelege, poate va ajunge mai apropae de a înțele în general lumea în care trăiește, o visătoare cu atitudine de învingătoare și totuși atât de temătoare în victoriile ei, în sinele ei interior. Dar ochii ei mari, negri, adânci caută în continuare, vor căuta mereu pentru că starea ei pendulează între bine și rău, între soare și nori, între negru și alb. Trăiește și visează la mai bine, luptă acum, dar uneori își pierde pe drum misiunea de la care a pornit, se uită pe sine, devine confuză, se rătăcește, dar din nou se oprește și conștientizează că timpul nu trece degeaba pe lângă ea. Poate acum plânge, dar în secunda următoare se ridică, se uită în oglindă, își reamintește cine e și ce are de făcut și se mobilizează, mai greu-mai ușor, dar se mobilizează. Uneori îți dai seama că are nevoie să fie împinsă de la spate sau dacă nu împinsă de la spate, cel puțin are nevoie să îi reamintești cine e și care este dorința ei în viață, care sunt aspirațiile ei, care-i sunt golurile și cum le poate umple, are doar nevoie să o ajuți să âși reactiveze resursele, să sape după propria-i putere cât poate de adânc în sufletu-i plin de iubire, dar cu spații ce necesită a fi umplute cu și mai multă afecțiune. E avidă după iubire, respiră iubire, mănâncă iubire, cum ar spune Tudor Chirilă. Nu arată asta, dar dacă te lași cuprins de căldura emmoțiilor ei vei simți cum te copleșește energia interioară. Căutați asemenea oameni, încercați să stați prin preajma lor, dați-le un bobârnac dacă se descurajează, doa ajutați-i să nu își piardă căldura!

Egoism

În sfârșit îl ține în brațe, după cât a visat la el. Nopți nedormite, zile în care îi căuta prezența și simțea că nu poate zâmbi pentru că nu îl vedea venind, nu îl putea găsi în niciun colțișor al facultății, era atât de absentă când era întrebată la ce este atentă, la ce se gândește... Nu îi vine să creadă unde este acum, este în brațele lui, și Doamne, cât l-a așteptat, acum pare ceva ireal. În timp ce o strânge la pieptul lui, într-o liniște perfectă, dar atât de grăitoare, de caldă, de intensă, ea deschide ochii, îl privește cu ochii ei mari, calzi, cu o nuanță de ciocolată topită, vrea să își oglindească toate emoțiile în acea secundă în care se uită la ea, vrea să îl copleșească cu prezența ei, să îl îmbete în dulceața uniunii lor. Răspunsul lui tacit o înfiorează, e atât de ireal, e tot ceea ce-a visat și îl are în fața ei, îi citește pe chip dorința de a o săruta până o lasă fără suflare, să o marcheze ca fiind a lui, să o posede, să fie sigur că aroma lui o urmărește pretutindeni, că îl visează și îi duce dorul în fiecare clipă. Momentele în care o ține în brațe îi trezesc simțurile, îl fac mai posesiv, își dorește să o țină lângă el și să nu îi dea drumul, abandonul iese din discuție, clipa în care o lasă să se întoarcă acasă este izvorul unui dor ce îl omoară pe dinăuntru, vrea să o închidă cu el într-o cameră, să fie numai a lui. Gândul de a o împărți îl terorizează, dar o lasă să și zboare, iubirea pentru ea e liberă ca vântul și îi respectă spiritul de învingătoare, de luptătoare. Știe că pentru a fi în viața ei trebuie să stea lângă ea și să o sprijine dacă aripile ei obosesc, are el grijă ca iubirea lui să devină imboldul ei, forța de care are nevoie când nu mai poate continua, să se uite la el, să se lase cuprinsă de focul din sufletul lui și să meargă apoi mai departe, dar important este să fie amândoi de mână. Cum de nu a văzut-o de la început? Atât de ascunsă privirii lui, se refugia în colț cu prietenii ei, la țigară și de-abia acum a aflat că ochii ei îl urmăreau mereu trecând pe lângă și se simțea pustie pentru că nu era persoana ei destinația lui la acel moment Dacă ar fi știut de la început și nu ar fi fost atât de orb s-ar fi bucurat de iubirea ei mult mai devreme, dar cum fiecare poveste are timpul ei probabil nu ar fi fost acum atât de frumoasă. Nu mai are nevoie de vise și iluzii, realitatea sună mai bine decât eperiența onirică, prezentul în care aroma buzelor ei devine ambrozia din care își trage puterea, în care parfumul ei îi redă aerul, este mult prea bine pentru a fi adevărat, dar se pare că cineva îl iubește undeva în lumea asta dacă a trimis-o la el, avea nevoie de ea ca de răsăritul de dimineață ce-i anunța venirea unei noi zile în care trăia și era conștient de miracolul existenței ca simplu fapt. Amândoi sunt conștienți că sunt martorii unei povești rare, pentru că iubirile adevărate sunt pentru cei norocoși, iar dacă a lor nu este așa, atunci cum de o trăiesc? Nu mai au motiv să pună capul pe pernă pentru a visa ce își doresc mai mult pe lume, acum pun capul pe pernă doar pentru a se uita unul la celălalt în timp ce luna ia locul zilei luminoase, iar razele ei le descoperă chipurile cufundate în parfumul dragostei, buzele lor așteaptă hulpave un nou sărut, promisiune a unei pasiuni mistuitoare, transfigurare a unui mesaj de dor ce se întâmplă acum și aici, mărturisirea tăcută și preungită a unor dorințe mistuitoare. Are un foc în privire, nu știe cum să reacționeze când îl vede, dar se bucură că ea este motivul văpăii din sufletul lui, că ea îi trezește acel amalgam de emoții și senzații copleșitoare, posesive și în același timp ireale în alte zile. Îi e frică și în același timp are o doleanță puternică de a-l provoca să o strângă chiar acum la pieptul lui, ca mai devreme, să simtă că nu îi poate da drumul pentru că sufletul și instinctele lui răspund provocării acestui joc numit iubire mai bine decât o face rațiunea, și acum el este condus de orice, mai puțin de aceasta din urmă! Ce noapte! Nu credea că o va vedea vreodată aievea!

A-ți dori

Vrea să o facă să descopere iubirea, să îi arate că el este acel cineva pe care îl aștepta. Nu o cunoasște, dar este iubirea lui viitoare și cea mai mare. Nu știe cum se numește, dar e nerăbdător să cunoască acei ochi căprui din propriul vis, să nu mai fie doar o himeră din planul oniric, să devină realitatea lui perfectă. Va face un drum lung până la ea pentru că iubirile mari mereu au timpul lor potrivit, nu îl alegem noi, așa că are răbdare. Va porni la drum cu gândul la ea, la viitoarea lui realitate și se va simți ca un clasic Făt-Frumos ce pleaca după sortită, deși poate suna ca un clișeu. Singurul lui reper este un glas interior, eficient precum o busolă a iubirii, acul îi indică direcția trasată de suflet. Ea îl așteaptă, are momente când pierde speranța și se afundă în gânduri negative, dar fată dragă, ai răbdare, e pe drum! Când va veni, ea va recupera tot timpl pierdut și își va da seama ca fiecare iubire are un moment potrivit să apară pe neașteptate. Frumusețea va sta în surpriza momentului, în zâmbetul ei când el o va privi și fără să spună ceva, va fi un moment de neuitat pentru amândoi pentru că așteptarea va fi luat sfârșit. Are momente când simte că va plânge pentru că vrea să trăiască o iubire din povești, dar scrisă special pentru ea, vrea să știe că el ar da orice pentru a nu o vedea plângând, că atunci când va exista amenințarea unei căderi în gol brațele lui îi vor fi sprijinul care să nu o lase să alunece, vrea să țtie că poate zbura în siguranță deasupra întinderilor înalte pentru că el este la sol și o va prinde în brațe sau va zbura alături de ea, dar lăsându-i propriile aripi să experimenteze zborul. Nu visează la perfecțiune, nu vrea idealul oricărei femei, vrea propriul ei ideal imperfect, dar totuși unic în imperfecțiunea lui, iar unicitatea să fie cea care să o facă să îl iubească. Vrea să simtă, vrea sa vadă, vrea să nu își piardă speranța că în viața ei poate apărea aceeași minune ca și în viața celor de lângă ea. De ce nu s-ar bucura de o asemenea poveste? Nu știe să își dea un răspuns logic pentru pesimism, dar speranța moare ultima și odată cu ea și șansele de a visa. De la vis la realitate este doar un pas de-al ei, căci el este pe drum, v-am spus că a luat primul tren spre ceea ce îi aparține după legea inimii. O caută și ea disperă până vine el, nu știi cum să îi inspiri răbdare și încredere pentru că ea vrea totul acum ca să creadă în asemenea povești de basm, vrea să se convingă de faptul că nu visează la fantasme și că în final își va primi șansa mult dorită. Are atâtea de oferit, are atâtea de trăit și totuși timpul i se pare atât de ofensator pentru că nu se mișcă mai rapid și mai eficient, dar nisipul este pe sfârșite, ea nu știe, nici nu va știi când ultimul fir va aluneca pe drumul clepsidrei. Până atunci poate doar să îl vizualizeze difuz, singuru-i indiciu este intuiția. Închide ochii, începe să traseze linii și umbre, trăsături șterse, fără particularități specific umane, totul este un abur cu efect de otravă perfectă pentru că efectul asupra ei este letal din punct de vedere emoțional. Pulsul îi crește, inima îi bate tare nemaisuportând așteptarea, obrajii devin o definiție a propriei reacții sufletești. de ce toate acestea? Pentru că Nenumitul ei din vis nu este vizualizat perfect, dar simte vibrația umbrei lui, simte fiorii pe care un sărut de-al lui i-ar implica, la fel și metamorfoza sufletească pe care deja începe să o aiba când se gândește că el este pe-aproape, că oriunde se află fizic, totuși, singurul lui motiv de a căuta este ea. Se pune linistită în pat la culcare, fericită după multă vreme, cu adevărat. Somnul este acum binevenit deoarece vrea să viseze, vrea să se piardă printre gânduri și emoții, printre trăiri și iluzii, vrea să simtă împăcată cu sufletul ei care tânjește, vrea să îl învețe să mai aibă puțină răbdare, va veni, o va căuta, și dacă nu o va face el, a doua zi își va stabili ea singură destinația și scopul călătoriei și anume, să îl ajungă din urma, să nu îl lase să plece pentru că o dată va pune mâna pe el și nu îi va mai da drumul, va profita de chimia sufletelor și se va lega de el cu orice lanț, dar unul puternic și pe care îl va purta cu mândrie pentru că va știi să se bucure de fericirea clipei și de iubirea ce se naște într-o odisee a privirilor, fără necesitatea utilizării graiului uman, doar a celui interior. Doar îi va privi ochii și se vor recunoaște! Nu se va naște iubirea, doar vor face cunoștință cu ea pentru că deja se afla acolo, așteptând să fie trezită!