Egoism

În sfârșit îl ține în brațe, după cât a visat la el. Nopți nedormite, zile în care îi căuta prezența și simțea că nu poate zâmbi pentru că nu îl vedea venind, nu îl putea găsi în niciun colțișor al facultății, era atât de absentă când era întrebată la ce este atentă, la ce se gândește... Nu îi vine să creadă unde este acum, este în brațele lui, și Doamne, cât l-a așteptat, acum pare ceva ireal. În timp ce o strânge la pieptul lui, într-o liniște perfectă, dar atât de grăitoare, de caldă, de intensă, ea deschide ochii, îl privește cu ochii ei mari, calzi, cu o nuanță de ciocolată topită, vrea să își oglindească toate emoțiile în acea secundă în care se uită la ea, vrea să îl copleșească cu prezența ei, să îl îmbete în dulceața uniunii lor. Răspunsul lui tacit o înfiorează, e atât de ireal, e tot ceea ce-a visat și îl are în fața ei, îi citește pe chip dorința de a o săruta până o lasă fără suflare, să o marcheze ca fiind a lui, să o posede, să fie sigur că aroma lui o urmărește pretutindeni, că îl visează și îi duce dorul în fiecare clipă. Momentele în care o ține în brațe îi trezesc simțurile, îl fac mai posesiv, își dorește să o țină lângă el și să nu îi dea drumul, abandonul iese din discuție, clipa în care o lasă să se întoarcă acasă este izvorul unui dor ce îl omoară pe dinăuntru, vrea să o închidă cu el într-o cameră, să fie numai a lui. Gândul de a o împărți îl terorizează, dar o lasă să și zboare, iubirea pentru ea e liberă ca vântul și îi respectă spiritul de învingătoare, de luptătoare. Știe că pentru a fi în viața ei trebuie să stea lângă ea și să o sprijine dacă aripile ei obosesc, are el grijă ca iubirea lui să devină imboldul ei, forța de care are nevoie când nu mai poate continua, să se uite la el, să se lase cuprinsă de focul din sufletul lui și să meargă apoi mai departe, dar important este să fie amândoi de mână. Cum de nu a văzut-o de la început? Atât de ascunsă privirii lui, se refugia în colț cu prietenii ei, la țigară și de-abia acum a aflat că ochii ei îl urmăreau mereu trecând pe lângă și se simțea pustie pentru că nu era persoana ei destinația lui la acel moment Dacă ar fi știut de la început și nu ar fi fost atât de orb s-ar fi bucurat de iubirea ei mult mai devreme, dar cum fiecare poveste are timpul ei probabil nu ar fi fost acum atât de frumoasă. Nu mai are nevoie de vise și iluzii, realitatea sună mai bine decât eperiența onirică, prezentul în care aroma buzelor ei devine ambrozia din care își trage puterea, în care parfumul ei îi redă aerul, este mult prea bine pentru a fi adevărat, dar se pare că cineva îl iubește undeva în lumea asta dacă a trimis-o la el, avea nevoie de ea ca de răsăritul de dimineață ce-i anunța venirea unei noi zile în care trăia și era conștient de miracolul existenței ca simplu fapt. Amândoi sunt conștienți că sunt martorii unei povești rare, pentru că iubirile adevărate sunt pentru cei norocoși, iar dacă a lor nu este așa, atunci cum de o trăiesc? Nu mai au motiv să pună capul pe pernă pentru a visa ce își doresc mai mult pe lume, acum pun capul pe pernă doar pentru a se uita unul la celălalt în timp ce luna ia locul zilei luminoase, iar razele ei le descoperă chipurile cufundate în parfumul dragostei, buzele lor așteaptă hulpave un nou sărut, promisiune a unei pasiuni mistuitoare, transfigurare a unui mesaj de dor ce se întâmplă acum și aici, mărturisirea tăcută și preungită a unor dorințe mistuitoare. Are un foc în privire, nu știe cum să reacționeze când îl vede, dar se bucură că ea este motivul văpăii din sufletul lui, că ea îi trezește acel amalgam de emoții și senzații copleșitoare, posesive și în același timp ireale în alte zile. Îi e frică și în același timp are o doleanță puternică de a-l provoca să o strângă chiar acum la pieptul lui, ca mai devreme, să simtă că nu îi poate da drumul pentru că sufletul și instinctele lui răspund provocării acestui joc numit iubire mai bine decât o face rațiunea, și acum el este condus de orice, mai puțin de aceasta din urmă! Ce noapte! Nu credea că o va vedea vreodată aievea!