Stalker

Ați întâlnit vreodată genul acela de om care este atât de îndrăgostit încât devine ca o busolă al cărei nord este mereu cel ce indică direcția obiectului afecțiunii lui? Chiar dacă trece prin spatele persoanei respective, o atrage ca un magnet, nu se întoarce cu tot corpul, nu se modifică radical poziția, dar ochii urmăresc, buzele devin uscate, înseamnă că tânjesc, brațele sunt încordate și totuși relaxate ca într-o atingere subtilă, picioarele sunt întinse pe iarba din fața facultății, dar ar vrea doar să urmeze pașii celui iubit, să vadă unde duce drumul lui, dacă ar putea rămâne singura cu el pentru a-i fura un sărut. În timp ce soarele îi dă ocol și umbra o mângâie, așteaptă ca o felină la pândă, să vadă când ajunge, să îi admire prestanța, bărbăția rar întâlnită la indivizii de sex masculin. Admiră atitudinea lui, poate nu este un prinț, dar poate fi prințul ei, protectiv, îndrăzneț, serios și hotărât. Un zâmbet o zăpăcește, dar când îi aude vocea profundă simte că alunecă într-un alt timp, doar un timp al lor în care nimeni nu poate pătrunde fără să treacă de ei mai întâi. Toate studentele sunt moarte după el, dar ea devine doar lumină când îl vede,nu se poate opri din zâmbit. Închide ochii, își savurează țigara Pall Mall, pleaoapele îi tresar, brațele simt că formează un gol în locul în care ar trebui să fie talia lui, mâinile lui pe șoldurile ei, să o strângă, să o cuprindă, să îi șoptească miere și nectar, să îi împărtășească dorul de ea și să o sărute în schimb, să nu mai piardă timpul și să irosească magia graiului îndrăgostiților. În spatele ei, o rază a furat din spațiul ei umbros, exact ca textura buzelor lui pe pielea de pe gâtul ei, exact ca un hoț care i-a furat somnul și acum a lasat-o fără posibilitatea de a mai pune capul pe pernă fără să închidă ochii și să îl vadă zâmbindu-i sau venind spre ea, cu un pas hotărât, să o ia pe sus și să fugă cu ea. Profesor, studentă, iubire, poveste interzisă, dar tocmai de asta va profita de terminarea cursului pentru a fugi după ea în stația de la Gorjului, acolo, după ce va ieși de la metrou, o va aștepta și în mulțimea aglomerată, în mijlocul străzii o va săruta până îi va lua mințile, răzbunarea indicată pentru furtul propriei lui inimi. În acea zonă ar putea trece vreun elev, vreun coleg, dar lui nu îi pasă, o vrea doar pe ea, vrea să o simtă a lui, să o simtă topindu-se în sărutarea lui ca și cubul de gheață în espressoul prea fierbinte. Visătoare e fata asta, dar ce o costă? Nimic! El, intrând în amfiteatrul și dintre toți să o caute cu privirea doar pe ea, să știe instinctiv unde să se uite, o va vedea așteptându-l să înceapă cursul, știe că în glasul lui cald de la cursul de azi va reflecta chiar tandrețea pe care i-o inspiră, mierea lui va fi sortită buzelor ei, privirile curioase către audiență vor avea o direcție opusă, intensă totuși, chiar dacă nu o va fixa pe ea pentru a nu trezi curiozitatea celorlalți. Nu sunt proști, dacă s-ar manifesta o idee mai altfel față de ea, imediat și-ar da toți seama cine îi tulbură lui somnul și cine o face pe ea dornică să nu mai doarmă doar pentru a-l visa cu ochii deschiși. Va fi prudent, o va ademeni la o cafea mai încolo, se va bucura de aroma pielii ei și de negrul ochilor ei în cafeneaua de lângă Izvor, o mică locație intimă unde poate să se bucure de liniștea în doi, de jocul discret de priviri, provocator și totuși atât de romantic. Nu se vor grăbi să prindă 137 înapoi, timpul se va pierde și odata cu el, se vor fi pierdut și ei...