O noapte rece...o banca de sub teiul batran din parcul Cismigiu...Doi indragostiti,aceleasi priviri,dar o alta poveste de iubire, diferita,ca toate povestile.El se uita in ochii ei si nu mai are nevoie de nimic altceva pentru a simti ca viata ii este implinita.Ea il priveste si in a ei privire tacerea capata glas.Ochii ei spun povestea inimii sale si cuvintele nu pot descrie acea oda a bucuriei ce o cuprinde,atunci cand el ii pronunta numele.Pentru prima oara simte un fior ce o tulbura din strafundul fiintei sale si este electrizata de atingerea pielii lui.Este catifelata si parfumata,are un iz discret de iubire si un strop de tandrete.Crede ca aceasta aroma este cea mai imbietoare,mai imbietoare decat trandafirii ce ii dezmiarda pielea.De ce ar mai avea nevoie de cuvinte pentru a-i releva ceea ce ochii ii soptesc in aceste momente?Poate rosti o fraza intreaga,poate spune o poveste fara sfarsit...Daca el este atent la ea,va citi in acea privire tot ceea ce ar dori sa ii spuna dar ii este mult prea greu.Catedata,o simpla atingere,un simplu gest de afectiune,o singura privire ascunsa si un zambet sfios poate reda esenta iubirii.Nu este nevoie de cuvinte mari,doar uitandu-se la ea va sti cat il iubeste...La un moment dat,tanara isi lasa privirea in jos.Intensitatea din ochii ei l-a surprins si acum este constienta de puterea ce o detine inlauntrul ei,este constienta cata pasiune a pus in marturisirea ei tacita si este mult prea coplesita.Ca un paradox,acum are privirea plecata si simte cum obrajii ii iau foc.Chiar daca este lumina de afara este palida,reflectia luminii pe chipul ei ar revela bujorii din ai ei obraji.Ea nu intelege ce i s-a intamplat acum cateva clipe?Era aceeasi persoana care il fixa si nu ii spunea niciun cuvant?Oare tacerea ei nu a fost prea stanjenitoare,prea jenanta?Daca s-ar uita acum la el ce ar vedea pe chipul lui?
Desi nu intelege schimbarea ei de moment,el ii ridica in sus privirea.Vrea sa se uite in acei ochi caprui-verzui si sa regaseasca scanteia de mai devreme,vrea sa o convinga...ca o asculta...ca o intelege...ca o vrea.Vrea acea iubire,vrea sa o aiba pe ea,vrea sa o cuprinda in brate si sa o faca sa uite de restul lumii,sa ii transmita acelasi mesaj.Vrea sa coplesesca cu tandretea lui,sa o faca sa ii simta pasiunea,aceeasi pasiune pe care a vazut-o si in ochii ei.Se amuza cand o vede atat de retrasa acum,incercand sa isi coboare din nou privirea,incercand sa isi ascunda adevaratele ganduri si focul launtric.O mangaie delicat si se bucura de caldura pielii ei...Este atat de moale si firava si este a lui.Crede ca viseaza si prin atingerea ei vrea sa se convinga daca paradisul poate cobori pe pamant.Parfumul teiului il imbata,dar parfumul ei il ameteste complet.Ii simte focul din obraji si zammbeste-este imbujorata.
Cand ii simte atingerea,scanteia din ochii ei se reaprinde si o regaseste.Acum este mult mai puternica si in timp ce privirile se intalnesc,destinele se scriu si nu mai pot fi schimbate.Razele lunii sunt mai puternice acum si surprind ceea ce oamenii nu au puterea sa vada-iubirea fara cuvinte,tandretea fara seaman si devotamentul fara limite,necunoscut celorlalti.
Noatea le este martora celor doi si printr-o imbratisare le este pecetluita existenta.Nu mai au nevoie de alte dovezi sau de martori...Astfel,un nou inceput ia nastere,o noua poveste se scrie si protagonistii o vor scrie singuri,deoarece fiecare poveste are un alt fir,fiecare este unica.
Opriti-va din drum o clipa si scrieti-va propria poveste!
