Iarnă timpurie

Ce naiba caută aici? Trebuia să fie acasă cu părinții stresanți. E vacanța de Crăciun și ea a rămas la cămin, în Regie. E bine pe aici, că stă cu fratele ei aproape, dar se gândește puțin la mama ei. E prima dată când nu se duce acasă de Crăciun pentru că vrea să fie singură, să reflecteze, să se regăsească. Bine, petrecerile de la facultate sunt și alea un bonus pentru o mică întâlnire cu Jack. Un barman în minus, un barman în plus... Oricum degeaba dacă vin barmanii pe bandă rulantă din moment ce niciunul dintre ei nu este el.

Iar organizează profu` Seara de Cultură de la Tabăra de Vară a facultății. E cel mai tare, asta e clar, cu tot cu singura lui pereche de pantofi!

Mai stă la țigară puțin. Încă puțin, șapte fumuri! 

Gata, se duce în amfiteatru că e prea târziu. O omoară Gâtej!

-Ce faci, Măriuco?

Ok, asta e soarta, iar își bate joc de ea.

-Bună! spune ea cu un rânjet ușor ironic.

-Și tu la seara specială a profului?

-Da, te așteptam pe tine că restul...

-Întărzie, ca de obicei.

-Exact!

-Oricum, îți sunt alături! Mai contează?

-Bine!

-Măriuco, tu încă nu vrei să vorbim despre asta?

-Despre?

Tonul ei pare necunoscător, dar teama își face locul . Bănuielile ei nu pot fi adevărate, nu acum , când avea de gând să meargă mai departe.

-Despre faptul că te-am sărutat. Uite, știu, poate nu te așteptai atunci, dar mă tenta de mult să te sărut! Nu-ți dai seama de când!

-Frate, uite, m-ai luat prin surprindere, nu-i nimic! Dar ideea care e? Eu vreau să știu dacă e adevărat. Tu mă placi?

-Da, Maria! Te plac, ți-am zis și când te-am sărutat prima oară în curte. Crezi că vreau să te mint sau să râd de tine? Ai fugit ultima oară, nu mi-ai zis nimic.

-Uite, nu știu cum să-ți zic, nu sunt genul ăla de fată. Mie îmi vine să fug acum de tine.

-De ce? Nu mă placi, nu? Devine temător, o poate vedea în privirea lui, dar asta este atât de greu de crezut, încât nu știe dacă să fir francă sau nu.

-Nu e asta! Doar că... Doamne, nu știu cum să mă explic! Cum să-ți spun?

-Maria, nu înțeleg nimic!

-Înțelege atât! Momentan, mă interesează doar să mă cunoști mai bine, nu știu dacă mă placi sau nu și nu știu ce relevanță are pentru că tu ești specială, vreau să te câștig, vreau să te am lângă mine. Nu mă interesează dacă ții la altcineva, doar dă-mi șansa de a fi langă tine. Poate după asta...

Nu! Nu! Nu! E îndrăgostită de el,dar îi vine să fugă de pe banca aia din Motru, e blocată în timp și spațiu.

-Nu ce?

-Nu e ceea ce crezi, prostule! Uite, ca să înțelegi! Nu mă mai interesează dacă e ok sau nu ce-ți spun, dar da, îmi place de tine, îmi place de tine mai mult decât mi-ar plăcea., te-am așteptat o vară întreagă, te-am visat, în p**a mea, dar nu știu dacă o să iasă ceva din asta. Îmi vine să te sărut și să fug imediat după asta. Poate tu vrei doar să testezi, să cauți ceva nou după dezamăgirea de anul trecut, dar eu m-am îndrăgostit de tine. Totul a început ca o prostie, o recomandare din partea unei prietene nebune care te vedea ca și pereche a mea, dar nu contează, rezultatul ăsta e. Toată vara am stat cu sufletul la gură să văd dacă ajungi să cunoști pe cineva și stăteam cu frica în sân în timp ce aceeași fată mă păcălea că ai ieșit cu vreo fată sau te-ai cuplat cu alta. Săream ca arsa să-ți verific timeline-ul și mă simțeam ușurată. Poți să mă vezi ca pe o stalkeriță nebună, dar nu e așa! Sunt doar îndrăgostită de o vară, credeam că o să-mi treacă și de fapt, abia așteptam să te văd. Mulțumit?

-Foarte! Și șocat!

E în stare de șoc! Tocmai a spus că e mulțumit și fericit sau are urechile înfundate? Nu mai contează acum cine și ce a zis. Important este că el realizează că sunt singuri, că pot vorbi deschis și că nu mai se plânge de fosta lui iubită, ci ete atent la ea.

Este de necrezut, dar o parte din ea, care încă și-a păstrat raționalul, conștientizează ce se întâmplă. Îi declară băiatului pe care îl place de mult cât de mult o amețește, ca acum, de altfel...

-N-am terminat! Totul a început ca o glumă de-a unei prietene, eu mi-am îndreptat atenția spre tine fără speranța că o să avem ceva vreodată și toată vara mi-ai bântuit gândurile, nu m-ai lăsat în pace. Când a început facultatea, te-ai trezit să vii mai des pe la cursuri și să îmi dai de gândit prin conversațiile care mă țineau trează până dimineața. Ce vroiai? De ce dădeam mereu peste tine? De ce m-ai chemat la cafea? De ce îmi dai atenție?

-Maria...

-Nu, lasă-mă să termin că explodez, spune ea disperată în timp ce se așază comod pe o bancă a amfireatrului, izolată de restul lumii, doar cu el lângă ea.

-Nu înțelegi...

-Ba da, înțeleg... Nu sunt idealul tău de fată, dar țin la tine. Nu ești nici tu perfect, dar sigur ai o coadă de admiratoare cărora eu nu le fac față.

-Maria, nu înțelegi!

-Ba da, înțeleg foarte bine și sunt fericit!

Ea nu aude ce zice el, este concentrată pe ce vrea să îi spună lui, nu aude, nu vede, doar vorbește, se confesează lui și nu îți dă seama că fericirea e acolo, la două fraze distanță.

-Lasă fericirea ta și ascultă-mă! Vreau doar să te sărut când te văd. Știi când te luam la rost? De fapt era modul meu de a mă apăra de dorința de a te avea, mă simțeam mai sigur să te tachinez fără motiv și să fac mișto de tine, asta... până când m-ai invitat la cafea. Am început să sper ca niciodată pentru că era ceva neașteptat din partea ta.

-Ai ghicit bine! Chiar vroiam să stau singur cu tine, dar nu știam cum să îți spun pentru că în urmă cu câteva luni mă plângeam pe umărul tău și al colegei noastre că m-am despărțit de cineva cu care eram de ani întregi. Am iubit-o și m-a călcat în picioare. Am început să caut ceva diferit, iubire, înțelegere, căldură. M-am plâns, dar de fapt am scăpat de ceva nefast! Dacă te-ai uitat în oglindă, vei vedea ce am văzut eu și anume, o fată cu suflet mare la propriu, dar mai important de atât, la figurat. Ai un suflet bun, ești caldă ca o zi de vară senină, dar care nu e sufocantă, doar frumoasă! Mă copleșești cu tandrețe, îmi dai aripi și optimism. Dacă nu ești tu cea de care m-am îndrăgostot, atunci eu am fumat prea mult azi-noapte!

-Mă lași fără cuvinte, omule!

-Hai să lăsăm cuvintele! De atâtea luni, m-am săturat de cuvinte și jocuri!

A sărutat-o în acel amfiteatru, în momentul în care ei cântau la chitară ”Copiliță fără minte”. Nu contează cât de bine se potriveau versurile alea pentru ea, o tipă de 21 trăind ca o copiliță fără minte de 15 ani! Mâinile lui îi mângâiau conturul feței, chipul ei era redescoperit de cel de care e îndrăgostită. Poate mâine se va gândi rațional la asta, dar acum nu dorea asta. Dorea doar să se topească în brațele lui într-o blestemată de zi de decembrie, când frigul s-a topit în fiori de iubire pentru ea. Un fulg sau o lacrimă sărată de iubire pe buzele lui? Pentru prima oară, iarna devenea anotimpul iubirii... Nu vara!

Cadou

Șurubelniță, zona Universitate, București. Bere ieftină și rece, șansa de a-ți face prieteni printre toți necunoscuții, plăcerea de a te da în leagăn sau în hamac în timp ce îți savurezi berea de 3 lei. Locul unde poți să te duci însoțit sau nu, pentru că oricum nu ești singur. Ea nu e singură, a venit în București câteva zile de vară pentru a petrece ziua de naștere departe de furtuna de acasă și își cinstește prietenii în locul ăsta.

Rând pe rând, berile dispar ca apa în mijlocul deșertului. Normal, gașcă de bețivi! Fiecare începe să plece, ea rămâne pentru că trebuie să plătească nota și să zboare ultima de la masă. Nu mai are nici țigări, a cam fumat tot pachetul într-o singură zi. Râde cu lacrimi la poantele nebunilor ciudați pe care îi numește prieteni, mai degrabă dubioși. A pierdut noțiunea timpului, dar ce contează? Se simte bine, fericită, deconectată de realitatea de acasă sau de vacanța care se scurge prea lent. Se aude în boxe Subcarpați. De când naibii pun ei în Șurubelniță Subcarpați? Nu contează! " Folcloru-i oxigen pentru un popor astmatic! " Îi vine să danseze, dar mai mult se foiește pe scaun, dar nu pentru că nu ar avea chef sau pentru că nu are o scenă. Se tot agită pe scaunul ăla pentru că lumea începe să plece acasă și ea rămâne cu el, din nou. Ultima oară când au fost singuri s-a relaxat într-o anumită măsură pentru că au chiulit de la cursuri, au băut o cafea și nimic din ce s-a întâmplat la cafenea nu i-a dat ocazia să interacționeze într-un mod mai personal cu el, să ajungă iar să amețească doar pentru că răspunsurile la anumite întrebări pe care i le pune o pot da de gol.

De ce îți e frică, de aia nu scapi! A rămas singură în Șurubelniță cu el. De ce nu pleacă odată? Altfel, ar achita nota de plată și ar zbughi-o.

-Frumoasă ieșeală! De mult îmi doream să ieșim cu toții, tu nu?
-Ba da! Având în vedere proasta sincronizare pe care o avem când vine vorba de ieșit cu toții, nu suntem buni. Reușim să ne vedem doar câțiva. Bine, eu vorbesc? Eu nici măcar nu stau vara în București...
-Păcat!
-Că ce?
-Că nu stai și vara aici. Ar fi fost interesant.
-Ok, n-am prins-o pe asta. De ce o spui așa?
-Așa cum?
-Păi, nu știu, cu dublu înțeles, habar n-am. De parcă cine știe ce tâmpenii aș face dacă aș sta si vara aici.
-Ești paranoică! Am vrut să spun că ar fi mai interesant în cazul în care erai și tu aici și era grupul complet. Nu ar trebui să așteptăm începerea cursurilor sau aniversarea ta ca să fim cu toții.
-Aaaa, asta era! Pai de ce nu zici așa?!
-Parcă nu mă știi cum sunt. Vreau sa zic ceva și îmi iese cu totul altceva. Tonul lui începe să-l dea de gol, alunecă ușor spre inflexiuni nervoase, agitate, își plimbă privirea prin local o vreme și își pierde cuvintele.
I se pare că e ceva în neregulă cu el, are un aer vulnerabil, ceva ce nu îi este caracteristic.
-Ești bine? Să nu îmi spui că ți s-a urcat berea la cap.
-Poftim?! întreabă pe un ton pierdut. Nu, nu, nu, sunt foarte bine, doar că am căzut pe gânduri. În ultima vreme sunt mult mai gânditor decât mi-ar plăcea, spune el cu un ton confuz, neliniștit, dar și autoironic.
-Frate, e ceva cu tine! Nu știu ce, dar eu nu-ți mai dau de băut!
Cu o șoaptă scăzută el murmură:
-Mai bine m-aș îmbăta! Sigur aș avea mai mult curaj!
Vede cum fața lui trece de la nuanța pală de roz la albul de hîrtie. Ceva nu e în regulă.
-Ce-ai spus?
-Nimic important, răspunde repezit. Și ia zi, te muți în București iar odată ce vin măririle și restanțele sau aștepți până la toamnă?
-Teoretic, mă mut la cămin în toamnă de-abia, dar mi-am depus cerere în Regie din vară, deci posibil să pot să îmi găsesc cameră chiar din perioada asta de examene, pe la începutul lui septembrie.
-Super așa! În plus, în Regie e viață de student adevărată. Poate trec și te vizitez, dai un party sau ceva de genul ăsta, pentru bun-venit.
-Da, la banii mei sigur îmi permit petreceri! Sunt păduche, frate! În plus, în Regie nu mă mut pentru că aș fi moartă după stilul de viață, dă-mi voie să îți spun că locul ăla pute a mâncare și urină. Partea bună e că îl am pe frate-meu acolo și o să fie mai bine să îl știu aproape.
-Da, am uitat! Apropo, când mi-l prezinți și mie?
Simțea că e mai relaxat față de momentele de mai înainte.
-Când vrei! Sigur o să vă înțelegeți bine, sunteți din acelați aluat, doi ciudați!
-Cine vorbea! Măi cine știe, poate o să mă placă atât de tare încât nu s-ar supăra dacă te scot la cafele, nu?
A rămas blocată. Ăsta chiar o întreba cum ar reacționa fratele ei dacă ei doi ar ieși împreună? Uimirea e prea mare, dar ca să scape de un blocaj îi spune ce-l așteaptă pe tipul care o scoate la date-uri.
-Oricât de mult te-ar plăcea, tot o sa-ți pârâie oscioarele când te-o arunca într-un gard. Ipotetic vorbind. Nu suntem împreună și chiar dacă am ieși, am face-o ca între prieteni.
-Sau poate nu. Nu ai de unde să știi că poate nu vreau să te scot la o întâlnire...tonul lui devine ușor întrebător, dar își controlează mai bine reacțiile.
E nebună sau tipul ăsta chiar o întreabă dacă ar ieși cu el la întâlnire?
-Știi ce? Hai să lăsăm glumele că nu ajungem nicăieri cu asta! Începe să simuleze o criză de râs, dar râsul îi este unul isteric.
I se pare că l-a supărat puțin replica ei, pentru că între sprâncene i-a apărut un mic "V".
-De ce spui asta? Poate te plac și te invit la o întâlnire. M-ai refuza?
-Tu insiști cu asta? Ce rost are dacă nu se pune problema în felul acesta? Tu nu mă placi în felul ăla.
Îl vede cum este vag nemulțumit de sensul pe care l-a luat discuția, dar cum nu renunță la el, vede ce urmează.
-De unde știi? Poate tu nu ai vedea ceva la mine, dar mie cu siguranță mi-ar fi ușor să mă îndrăgostesc de tine.
-Deja mă enervezi. Suntem prieteni, hai să nu ne certăm dintr-un rahat!
-Nu-ți place subiectul? Tonul arogant, dar ușor acid îi atrage atenția și o face să bubuie pentru că nu înțelege ce vrea omul ăsta de la ea.
-Nu-mi place pentru că e ceva imaginar! Nu-mi place pentru că nu știu cum a deviat discuția în punctul ăsta! Nu-mi place pentru că îmi dau seama cât ești de prost!
A zis-o. Dar a enervat-o. De ce o ține la nesfârșit cu asta?
-Prost, zici? Da, sunt un mare prost! Un prost care te place! Tot ce ținea în el a explodat. Nu vroia să îi spună așa, dar s-a pierdut cu firea și la momentul potrivit nu a avut curaj nici măcar după atâta bere. renunțase la idee, când discuția a luat-o pe un făgaș neașteptat. Respirația îi este accelerata, simte cum s-a îroșit și a transpirat. Dă să se ridice, dar își reamintește că nu e un puștan timid. Dacă s-a dat de gol, acum o să-și asume mărturisirea.
Ea e blocată pe scaunul ăla. Nu se mai foiește,e stană de piatră. Gândurile îi sunt incoerente și întrebările nu se așază normal, doar una singură.
-De când?
-De ceva vreme. Cred că de dinainte să se termine sesiunea de vară. Dar nu prea ne-am văzut, eu am dat prea puțin pe la cursuri, așa că am lăsat-o baltă. Oricum, mi-am dat seama că te văd altfel de puțin timp.
-Tu glumești?
-Chiar crezi că aș face glume de-astea? Uite, știu că nu mă placi, mi-am dat seama din discuția de mai devreme. Din cauza asta m-am supărat, am crezut că poate am măcar o șansă să ieșim la un date.
Creierul ei nu mai lucrează, încă e blocat.
-Uite, nu e nevoie să îmi spui nimic. Îmi pare rău pentru ieșirea mea! Cred că o să plec acum. mersi pentru beri și ... La mulți ani încă odată!
Plecare? Stai, el nu poate pleca, nu acum! Trebuie să reacționeze cumva. Dintr-odată, rotițele i se mișcă din nou! Nu poate pierde ceva la care a visat atât de mult.
-Stai! Cum spuneam, ești un prost! Unde pleci?
-Acasă, nu mai am ce face aici, spune pe un ton lipsit de emoție.
-Și mă lași fără cadoul meu? îl întreabă cu o sprânceană ridicată curios.
-Ce cadou?
-Tu.

El se blochează, dar trebuie s-o sărute. Acum!

P.S.: La mulți ani cu drag!

Încurcătură

O altă zi de cursuri, o altă ocazie de a se tachina cu el. Dar până la urmă, cine e el? Se gândește doar cum a început să îl vadă altfel, cum a ajuns să îi ocupe gândurile mare parte a timpului. Vara s-a dus naibii pentru că visa să o țină el în brațe, intra și în mici episoade de depresie pentru că dorea să îl vadă. În timp ce trage din țigară, meditează, ca de obicei. Uneori își dă seama că ar fi fost mult mai fericită dacă se năștea proastă, nu ar mai fi stat acum să întoarcă problema pe toate părțile. " Ok, sunt hilară, fluturași și fiori de îndrăgostită la 21 de ani, de parcă aș mai fi o adolescentă ." Dar știe și ea că nu funcționează așa pentru că e fericită cu fluturașii din stomacul ei.

A început facultatea de câteva zile și mereu stă singură până îi vin prietenii, toți întârzie, ca de obicei. Norocul ar fi să nu se trezească și el să apară acum, când e singură.

O țigară, două trei... " Pall Mall-ul meu o să se golească până ajung ei. La dracu`! Mai avem și 12 ore de stat pe aici azi. Ia stai să îi sun! Lasă că văd ei! "

-Măriuco, ce faci? Ai căzut jos din pat azi?
" Nu iar! Da, am căzut jos din pat, dar mai bine cădeai tu și îți spărgeai capul decât să mă trezesc cu tine la cursuri. "
-Eu am căzut din pat sau tu, maestre? Eu măcar dau pe la facultate periodic, dar tu?
-Mda, interesant salut! Ce pot spune? Tonul zeflemitor îi devine un rânjet plin de ironie și o urmă de amărăciune, dar nu e sigură.
-Ce vrei, frate? Parcă nu mă știi!
-Ai și tu dreptate! Ei bine, da, anul ăsta îmi iau angajamente de student conștiincios, sau mă rog, în măsura în care un chiul la StudentPub, cu o bere și o țigară, nu devine misiune imposibilă.
Se abține să nu bufnească într-un râs nebun, isteric într-o oarecare măsură. Da, el și venitul la facultate în fiecare zi! Asta-i mai lipsea! Pe de-o parte se bucură, dar pe de alta e un oarecare stres pentru ea. Una e să viseze ca o puștoaică bleagă de 16 ani o vară întreagă, și alta e să îl vadă zilnic, mai ales când stă singură în curte.
-O să se sperie naibii ăștia când ți-or vedea fața, nu cred că e cineva obișnuit să te vadă la cursurile lui.
Doamne, ce tâmpenii debitează! Nici ea nu știe ce zice, e prea amețită de omul ăsta. Dar oricum cu fața aia de cățeluș bătut de soartă, parcă nu îți dai seama de ce o amețește atât. Pune fața asta când vrea să inspire milă, dă-l naibii! În rest, are un calm și o siguranță de sine mascate de lipsa lui de expresivitate, atunci când dorește să o ascundă.
-Lasă că din 300 de studenți, nu rețin profii ce se întâmplă pe aici! Ridică o sprânceană sceptic. Chiar crezi tu că o să rețină toate fețele un asemenea profesor, cu atâția studenți?
Ea simte cum se hiperventilează, nu mai e atentă la ce se întâmplă, e parțial amețită definitiv, dar undeva, într-o parte a creierului, prelucrează informația cât să facă față conversației, deși i-a pierdut de mult firul... De ce trebuia să fie atât de arătos, afurisitul! Dacă era un tocilar cu ochelarii ăia, era altceva! Așa, cu tot cu ochelarii lui, are un efect puternic asupra ei.
-Măriuco, ești atentă? Am impresia că te pierd deja din discuție!
-Poftim?! Aaa, da! Ce-ai măi? Sunt bine, doar... mă gândeam că ai dreptate, dar fac și eu mișto de tine că mă plictisesc până apar oamenii ăștia!
-Adică te plictisești acum? Credeam că dacă stăm împreună nu te mai plictisești ca atunci când am venit și mai aveai puțin și săreai în sus de frustrare. Îmi pare rău!
" Prostule! Auzi la el! Să mă plictisească? Mai degrabă să îmi distrugă liniștea și să mă bântuie! Între a fi plictisită și a trece prin emoțiile de acum, când îl are atât de aproape de ea, plictiseala pare mai înțeleaptă pentru că știe unde o duce. "
-Nu neapărat! De fapt, e vina mea pentru că plec mult mai devreme de acasă. Dacă aș pleca de acasă cum plecam și anul trecut aș ajunge cu 10 minute înainte de începerea primului curs, dar acum ajung cu 30-35 de minute mai devreme, nu știu ce e cu mine.
-Te grăbești să ajungi la facultate zilnic, poate? Se uită la ea, fixând-o cu privirea, încercând să citească ceva, dar nu reușește, are o privire gravă, imposibil de interpretat.
" Nu, nu mă grăbesc! Sau poate da! Mi-e dor de prietenii mei, dar să mai petrec timp cu el când ne întâlnim accidental este teribil de tentant. Poate e ceva inconștient? Pffff! M-am săturat, gata! Hai mai bine să nu, dragul meu inconștient, vrei? " Nici ironia din gânduri nu îi ascunde disperarea, pentru că ea este disperată, disperarea ei izvorăște din conflictul interior: ar iubi cu toată forța ei, dar poate își oferă inima cui nu trebuie ; de el simte că este îndrăgostită, dar îi vine să o ia la fugă când se gândește la eventualitatea unei apropieri între ei. Vara i-a fost dor de el, iar acum vrea doar să stea singură, să se plictisească sau să facă orice, mai puțin să stea lângă el și să știe că ar rupe-o la fugă ca un iepure de câmp.
-Nu am de ce să îți explic ție nimic, oricum nu e mare lucru! Cad din pat demineața devreme și vin la cursuri. Simplu.
-Bine, bine, nu te ataca, eram doar curios! se apără el, ridicând palmele în semn de predare.
" Mărie, ești o proastă! Vrei să sari la gâtul lui fără un motiv ? Potolește-te!"
Dar ce să facă dacă o ia gura pe dinainte? Simte una, dar gândește multe și cuvântul devine doar un scut pentru ea, devine arțăgoasă, sarcastică, ironică. E furioasă pe ea însăți că îl ia la rost.
-Scuze!
-Ești iertată, dar cu o condiție!
-Uimește-ma!
-Hai la o cafea! E pe la Izvor o cafenea mică, pe colț, nu prea merge lumea acolo, dar e incredibilă! Cursul mai are puțin și începe în 5 minute, prietenii tăi nu au ajuns, îi aștepți de jumătate de oră și în mod sigur nu mai apar. E luni dimineață, nu se trezește niciunul, doar știi că în gașca asta suntem niște leneși. Și chiar dacă mai vin... Hmm... Le spui că ai chiulit de la primele ore, mare lucru!
-Ar fi o idee, dar de ce aș merge cu tine? Pot să mă duc și singură!
-Simplu. Am trei motive pentru tine: primul, nu știi unde e cafeneaua, a doua, daca o sa pleci singură o sa te plictisești cel mai sigur stând în camera de cămin și a treia, mergi cu mine, care sunt un simpatic și jumătate, si arătos pe deasupra.
" Dar știu că a dat-o bine pe ultima! Nu am nimic de pierdut, m-am controlat bine pe acum. Ok, mă bag! În plus, o dimineață la cafea în compania lui sună ca invitația făcută de un drăcușor diabolic și rânjit. Iar mă amețește! Bine, respiră profund, Maria!" Prea tărziu, era amețită iar.
-Bine, domnule Știe-Tot-Și-Dă-Argumente, hai să mergem! Mi-ar prinde bine o cafea, chiar și dacă trebuie să vii tu cu mine!
-Măriucă, știi, uneori am impresia că nu mă înghiți și nu îmi dau seama de ce!
-Ai nimerit-o pe asta, deșteptule! Același ton sarcastic, același rânjet. " Da, nu te înghit pentru că mă amețești!"