Vreau o definiție pentru negru și o traducere a albului. Tabla mea de șah nu are instrucțiunile în pachetul pe care l-am primit și nu am cum să-l trimit retur. Pionul meu nu știe ce mutare să facă, iar jucătorul fumează țigara în liniște, analizează strategic mutarea viitoare, pionul fiind doar atât, un alt pas către victorie. În lupta dintre alb și negru, pionul meu e un ratat gri. E mic și nesemnificativ în comparație cu Regele și Regina. Acum este plasat la granița dintre piesele negre și cele albe.
Alb. Un văl țesut doar cu fir de amintiri, e un fir subțire, dar rezistent. În zona albă pionul se simte prins, prizonier al memoriei, reactualizarea vine cu un preț. Identitatea pionului pare la fel de greu de descifrat precum perdeaua de fum a jucătorului. Buletinul nu o dă de gol, iar opiniile celor din jur sunt irelevante. Pionul se învârte în cerc căutând toate capitolele cu semnificație, dar nu ajunge într-un punct inițial, nu există un debut al sfârșitului declarat nicăieri. Multe uși sunt închise, nu vreau să le deschid, căci Necunoscutul nu este un loc străin, este doar o amintire ștearsă prin anestezierea propriilor simțuri. Poți să dresezi emoția, poți învăța iubirea și poți îmblânzi ura, totul este posibil dacă ai creuzetul potrivit. Tabla de șah este creuzetul pionului, are un rol de catharsis al strategiilor jucătorului. Jucătorul mizează pe ceva ce nu poate controla, deoarece s-a dovedit că ceea ce vrea să controleze ia ușor forma unei trădări a realului. Când ai impresia că ceea ce cunoști este o ancoră sigură, imprevizibilul îți va lua fața și se va dovedi un port în care poți debarca liniștit.
Pionul înaintează. Este în șah.
Purgatoriul Pionului. Nu se poate mișca,oricât și-ar dori. Poate scăpa de amintirile albe și înșelătoare precum întinsul alb, dar înaintarea este dureroasă. Nu aparține niciunei lumi, este doar Griul amărât și nehotărât, până de curând. Pe tabla de șah rolurile sunt împărțite și toate piesele continuă jocul, dar pionul staționează pe o perioadă nedefinită. Pare a avea rolul nimicului, nu poate fi de partea nimănui și barierele lui au nuanțe diferite. Într-o nebunie de culori, două tipare se regăsesc și se împletesc într-un dans al respingerii, nu vor să rupă lanțul înșelător, dar nici nu se opresc. Se duelează iubindu-se, deși ura este miza caștigătoare. Pionul este fantasma acestei mize. Amărâtul de pion întărește confruntarea diadei. Nicio entitate nu realizează că el nu știe nimic, nu știe ce drum să aleagă, este respins de ambele lumi și este la fel de dorit de esența fiecăreia. Purgatoriul îl blochează, iar duelul se rezumă la tabla de șah a Jucătorului. El alege să urmărească, deși deține cheia, știe care este rezultatul și cine va învinge, dar manipulează piesele astfel încât confruntarea să ducă la metamorfoza Griului. Alb și Negru. Unul oferă un miraj liniștit și luminos, dar țesătura întoarsă pe dos nu are doar această nuanță, ci este un conglomerat de povești mai frumoase sau mai urâte. Amăgește și tămăduiește prin plasarea pionului într-un timp sigur, într-o clipă a previzibilului, unde urâtul și frumosul sunt deja cunoscute și ai libertatea cunoașterii realului în discuție. Nimic nu poate avea consecințe devastatoare, cunoști destinația și știi cum să ocolești barierele drumului. Țara Minunilor pare un loc de cotitură, în comparație cu dimensiunea limpede a ceea ce a fost deja și este țesut cu fir alb de fum. Minusul acestei promisiuni este regresul. Pionul va alege un start de unde a plecat odată și punctul unde a ajuns acum va ajunge doar o verigă a unui cerc vicios, sfârșitul etapei nu va exista, se va repeta mereu. Stagnarea nu este un angajament sigur al Jucătorului că Pionul va câștiga, doar va avea siguranța unei căi lipsite de provocări și risc, Necunoscutul va rămâne metafora pericolului de a trăi. Da, aici este bine și cald, dar căldura unei amintiri nu este ceva tangibil, amăgirea ține loc de fior și vindecarea ia chipul somnului inconștient în care visul devine viață. Dar visul nu este viață, ci viața îi dă naștere și îl țese după sufletul Jucătorului. Ceea ce a fost odată visul Pionului acum ia forma fumului de țigară, iar din esența lui a rămas scrumul gri întunecat, precum o pată pe țesătura albă a trăirilor. Nu există Albul perfect, nu există loc pentru Pionul meu acolo, poate doar un refugiu timpuriu. Negrul promite Necunoscutul în altă formă, atrage piesa precum noaptea atrage lumina Lunii să se reverse în nebunia din întuneric. Nu este un port sigur, nu există garanția unui naufragiu fără victime și nici vânturi liniștite pentru a naviga departe de tot ceea ce cunoaște Pionul. Este un miraj al dorinței, o iluzie. Pericolul este premeditat, dar are iz de viață. Viață, nu amăgire a siguranței. Realul este negru, capătă valențele prezentului viitor, dar este nescris și oferă posibilități de a fura startul și de a fugi de repetitivitatea comfortabilă a zonei de refugiu. Jucătorul nu garantează permanența succesului strategiilor viitoare, dar oferă șansa de a le căuta și de a trăi pentru a le găsi. Cât de profundă va fi căutarea? Cât de dureros poate fi? Poate dacă le trăiește, pionul le va găsi și va alege să le dăruiască Albului ca material de țesut continuarea vălului.
Pionul nu mai este în șah. Poate continua jocul.
Negru. Un joc de cărți, Sabotor. Pionul nu are un drum neted, trebuie să îl construiască și să îi adauge orice piesă la structură, poduri, căi blocate, lacăt fără cheie și sabotori care să-i distrugă progresul. Instinctul este singurul aliat, căci întunericul este nesigur și înșelător, nu îți oferă succesul și victoria facil, miza este însăși viața celui ghidat. Permite să te uiți înapoi, dar te taxează că ai făcut-o și prețun nu este ușor de plătit, are gustul ruginei. Pentru simplul fapt de a renunța la luptă fără încercare, pentru tentativa de a te amăgi și de a te plasa în propriul Purgatoriu, Negrul îți redă senzația de fugă din realitatea prezentă și îți oferă o aromă a eșecului, a regresului. Moneda are două fețe, iar cealaltă față a eșecului este zugrăvită de tăria oțelului, este promisiunea puterii asupra propriei existențe. Nu va deține nimeni controlul, dar șansa de a alege să trăiești va fi ghidată de liberul arbitru și Imprevizibilul va deveni acea ancoră de care are nevoie Jucătorul pentru a-i oferi Pionului victoria.
Griul sărac al Pionului este în neutralitate, dar nu alege Purgatoriul. Metamorfoza este un proces rapid odată ce hotărârea este luată: Jucătorul vede cum este colorat griul în nuanțe tari.
