Iau cu mine doar o valiză, o valiză de amintiri, de vise lăsate în urmă pentru a face locul altora. Stau cu fundul pe geamantan, aștept metroul în gară. O să apară din clipă în clipă, Bucureștiul mă așteaptă. Nu mă așteaptă ca un străin, nici ca o tentație, mă așteaptă să vin acasă pentru că locul meu e acolo, acolo e acasă, unde mi-e drag de toți și de toate, unde mă întorc mereu cu drag, deși nu este locul nașterii mele. Am stat departe de București o vară, am stat departe de locul unde mă simt fericită, unde sunt eu.
Am un bilet doar dus, nu și întors. Mă uit la el, zâmbesc oarecum amar pentru că știu cum am ajuns aici, dar în același timp este totul bine, mai bine ca niciodată. Îmi aprind o țigară, nu mai am prea mult gaz să-mi încarc bricheta, dar e ok, pentru o țigară sau două îmi ajunge.
Nu au mai schimbat nimic în gara de aici, e totul la fel, dar într-un fel, mereu se schimbă ceva. Se schimbă oamenii care trec pe aici, eu sunt unul dintre ei. Am copilărit aici, dar las copilul în urmă, oricât mi-aș dori să-l mai las să râdă o dată. Nu pot nici să-l uit, undeva acolo rămâne.
Iar întârzie trenul. Mă doare fundul deja. Straniu, dar am emoții. Mă simt ca la clasa întâi, o luam de la început, exact ca acum. Vremuri diferite, același sentiment. Am 21 de ani și o viață în față, un drum care mă așteaptă, e ceva acolo. Vreau să ajung la Gara de Nord, să inspir aerul poluat de București, să o sun pe A. și să ieșim la o bere și o țigară. Nu o să mă refuze, o să sporovăim până dimineață în apartamentul de la Gorjului. Colegele de cameră sunt plecate, o să fim singure și o să bârfim în voie. Da, o să bârfim, o să râdem, poate ne și îmbătăm, o să plângem poate, habar nu am!
Încă puțin. Mi s-a terminat și țigara. Pe dracu`! Sigur găsesc un haos la cămin, sigur și-a uitat încă una lumina aprinsă în cameră, sigur o să turbez când o să le văd pe moldovence, asta, dacă n-au plecat deja. Viața mea e un haos, dar în haosul ăsta îmi găsesc locul foarte ușor, de asta spun că mă simt ca acasă. Aștept doar cursurile ca să mai trag și o beție sau un chiul, atunci o să fie o adevărată tentație să fac asta. Poate la o beție mă dau și la P., sau să mă prefac beată? Abordare directă, nu! De ce? Pentru că are prietenă, de-aia! Nu are vreo relevanță majoră, e ceva de moment, dar tot nu pot să fiu nesimțită. Dar așa, pot să fiu mai bine parșivă și recurg la un șiretlic nevinovat. Problema mea este următoarea: cum naiba fac eu asta? Doar gura e de mine, pentru că o voi lua la fugă și mă prind remușcările din urmă. Prea complicat! De ce mă îndrăgostesc mereu de idioți cu care nu pot fi? -_- Data viitoare țintesc mai bine, nu mai caut psihologi, mă duc la Poli sau prin Regie, sigur dau de vreun inginer. Sunt destul de aiuriți și ei după ce stau 12 ore la cursuri, dar au farmecul lor. Poate dau de F., o să fie fantastic... După un an de căutări să existe posibilitatea să dau de el în persoană chiar acum, și din greșeală!
Vine trenul. Îmi car valiza după mine. Nu știu ce-am pus în ea în clipa asta, dar e destul de grea.
Mă fac comodă pe scaunul meu. Lângă mine e o bătrânică ciudată -nu știu de ce, dar îmi vine în cap opera lui Caragiale, cea cu Bubico. Să citesc cartea lui Mitrofan sau să ascult muzică? Nu știu! Un lucru mi-e clar: bătrânica are un parfum straniu, parcă e bețișor parfumat cu iz puternic de mosc. Gata, m-am hotărât între timp: îmi scot căștile și ascult Subcarpați. Folcloru-i oxigen pentru un popor asmatic, fraților! Ar merge o țigară, dar renunț la idee. Mai am doar un pic și ajung unde mi-e locul. Am timp să fac de toate, timpul este al meu în clipa asta și în toate cele ce vor urma pentru că orice început te aduce în punctul ăsta.
O pauză acum, mai e până la București, puțin, dar mai e...
