Măria lui Manole

Ape adânci, înțelesuri ascunse de ochii lumii. Așa o poți defini, deși o reperezi imediat într-o mulțime de oameni. Întrebarea este cine o poate defini astfel? De ce? Pentru că nu se vrea a fi văzută, este precum luna, o vezi, dar nu o poți atinge. Încearcă să îi urmărești privirea, tonul, schimbările nuanțate ale mimicii, poziția corpului când ceva o fascinează sau o dezgustă. Urmărește-i dorul din ochi, setea sufletului după ceea ce visează și nu are. Tânjește, dar tace, dacă iubește, ascunde, tace, dar adevărurile rămân nerostite. O vezi, dar nu o poți observa, nu o poți citi. Totodată, este o carte deschisă și o dată ce începi să îi dezlegi tainele, nu îți mai este atât de străină. Zâmbește-i, privește-o, ascultă-i tăcerile, dar și cuvintele, și ai să o descoperi, nu vei mai dori să te oprești. În dorințele ei i se oglindesc marile iluzii, marile speranțe. Alegerile ei au făcut-o ceea ce este astăzi, dar vrea mai mult, mereu dorește mai mult, este o luptătoare, când își dorește ceva, fiți siguri că va obține pentru că nici măcar ea nu știe câtă putere are, câtă tărie! O maestră a hazardului, așa o poți descrie! Dai cu zarul și vezi exact cum este parcursul ei, ca și o șansă de 1 la 6, cu diferența că ea măsluiește zarul inconștient. Ți-ar fi teamă să joci cu ea barbut la ruleta șanselor, are destinul de partea ei și îl va avea mereu doar că nu știe să îi urmeze calea și semnele. Nu știe să vadă șansele la colț de stradă, deși se plânge de inexistența lor, dar le merită din tot sufletul. Când merge pe drumul spre casă privește oamenii care trec pe lângă ea, își caută sufletul, poate îl va găsi, încearcă să citească și ea chipurile lor, poate le va înțelege, poate va ajunge mai apropae de a înțele în general lumea în care trăiește, o visătoare cu atitudine de învingătoare și totuși atât de temătoare în victoriile ei, în sinele ei interior. Dar ochii ei mari, negri, adânci caută în continuare, vor căuta mereu pentru că starea ei pendulează între bine și rău, între soare și nori, între negru și alb. Trăiește și visează la mai bine, luptă acum, dar uneori își pierde pe drum misiunea de la care a pornit, se uită pe sine, devine confuză, se rătăcește, dar din nou se oprește și conștientizează că timpul nu trece degeaba pe lângă ea. Poate acum plânge, dar în secunda următoare se ridică, se uită în oglindă, își reamintește cine e și ce are de făcut și se mobilizează, mai greu-mai ușor, dar se mobilizează. Uneori îți dai seama că are nevoie să fie împinsă de la spate sau dacă nu împinsă de la spate, cel puțin are nevoie să îi reamintești cine e și care este dorința ei în viață, care sunt aspirațiile ei, care-i sunt golurile și cum le poate umple, are doar nevoie să o ajuți să âși reactiveze resursele, să sape după propria-i putere cât poate de adânc în sufletu-i plin de iubire, dar cu spații ce necesită a fi umplute cu și mai multă afecțiune. E avidă după iubire, respiră iubire, mănâncă iubire, cum ar spune Tudor Chirilă. Nu arată asta, dar dacă te lași cuprins de căldura emmoțiilor ei vei simți cum te copleșește energia interioară. Căutați asemenea oameni, încercați să stați prin preajma lor, dați-le un bobârnac dacă se descurajează, doa ajutați-i să nu își piardă căldura!