Cadou

Șurubelniță, zona Universitate, București. Bere ieftină și rece, șansa de a-ți face prieteni printre toți necunoscuții, plăcerea de a te da în leagăn sau în hamac în timp ce îți savurezi berea de 3 lei. Locul unde poți să te duci însoțit sau nu, pentru că oricum nu ești singur. Ea nu e singură, a venit în București câteva zile de vară pentru a petrece ziua de naștere departe de furtuna de acasă și își cinstește prietenii în locul ăsta.

Rând pe rând, berile dispar ca apa în mijlocul deșertului. Normal, gașcă de bețivi! Fiecare începe să plece, ea rămâne pentru că trebuie să plătească nota și să zboare ultima de la masă. Nu mai are nici țigări, a cam fumat tot pachetul într-o singură zi. Râde cu lacrimi la poantele nebunilor ciudați pe care îi numește prieteni, mai degrabă dubioși. A pierdut noțiunea timpului, dar ce contează? Se simte bine, fericită, deconectată de realitatea de acasă sau de vacanța care se scurge prea lent. Se aude în boxe Subcarpați. De când naibii pun ei în Șurubelniță Subcarpați? Nu contează! " Folcloru-i oxigen pentru un popor astmatic! " Îi vine să danseze, dar mai mult se foiește pe scaun, dar nu pentru că nu ar avea chef sau pentru că nu are o scenă. Se tot agită pe scaunul ăla pentru că lumea începe să plece acasă și ea rămâne cu el, din nou. Ultima oară când au fost singuri s-a relaxat într-o anumită măsură pentru că au chiulit de la cursuri, au băut o cafea și nimic din ce s-a întâmplat la cafenea nu i-a dat ocazia să interacționeze într-un mod mai personal cu el, să ajungă iar să amețească doar pentru că răspunsurile la anumite întrebări pe care i le pune o pot da de gol.

De ce îți e frică, de aia nu scapi! A rămas singură în Șurubelniță cu el. De ce nu pleacă odată? Altfel, ar achita nota de plată și ar zbughi-o.

-Frumoasă ieșeală! De mult îmi doream să ieșim cu toții, tu nu?
-Ba da! Având în vedere proasta sincronizare pe care o avem când vine vorba de ieșit cu toții, nu suntem buni. Reușim să ne vedem doar câțiva. Bine, eu vorbesc? Eu nici măcar nu stau vara în București...
-Păcat!
-Că ce?
-Că nu stai și vara aici. Ar fi fost interesant.
-Ok, n-am prins-o pe asta. De ce o spui așa?
-Așa cum?
-Păi, nu știu, cu dublu înțeles, habar n-am. De parcă cine știe ce tâmpenii aș face dacă aș sta si vara aici.
-Ești paranoică! Am vrut să spun că ar fi mai interesant în cazul în care erai și tu aici și era grupul complet. Nu ar trebui să așteptăm începerea cursurilor sau aniversarea ta ca să fim cu toții.
-Aaaa, asta era! Pai de ce nu zici așa?!
-Parcă nu mă știi cum sunt. Vreau sa zic ceva și îmi iese cu totul altceva. Tonul lui începe să-l dea de gol, alunecă ușor spre inflexiuni nervoase, agitate, își plimbă privirea prin local o vreme și își pierde cuvintele.
I se pare că e ceva în neregulă cu el, are un aer vulnerabil, ceva ce nu îi este caracteristic.
-Ești bine? Să nu îmi spui că ți s-a urcat berea la cap.
-Poftim?! întreabă pe un ton pierdut. Nu, nu, nu, sunt foarte bine, doar că am căzut pe gânduri. În ultima vreme sunt mult mai gânditor decât mi-ar plăcea, spune el cu un ton confuz, neliniștit, dar și autoironic.
-Frate, e ceva cu tine! Nu știu ce, dar eu nu-ți mai dau de băut!
Cu o șoaptă scăzută el murmură:
-Mai bine m-aș îmbăta! Sigur aș avea mai mult curaj!
Vede cum fața lui trece de la nuanța pală de roz la albul de hîrtie. Ceva nu e în regulă.
-Ce-ai spus?
-Nimic important, răspunde repezit. Și ia zi, te muți în București iar odată ce vin măririle și restanțele sau aștepți până la toamnă?
-Teoretic, mă mut la cămin în toamnă de-abia, dar mi-am depus cerere în Regie din vară, deci posibil să pot să îmi găsesc cameră chiar din perioada asta de examene, pe la începutul lui septembrie.
-Super așa! În plus, în Regie e viață de student adevărată. Poate trec și te vizitez, dai un party sau ceva de genul ăsta, pentru bun-venit.
-Da, la banii mei sigur îmi permit petreceri! Sunt păduche, frate! În plus, în Regie nu mă mut pentru că aș fi moartă după stilul de viață, dă-mi voie să îți spun că locul ăla pute a mâncare și urină. Partea bună e că îl am pe frate-meu acolo și o să fie mai bine să îl știu aproape.
-Da, am uitat! Apropo, când mi-l prezinți și mie?
Simțea că e mai relaxat față de momentele de mai înainte.
-Când vrei! Sigur o să vă înțelegeți bine, sunteți din acelați aluat, doi ciudați!
-Cine vorbea! Măi cine știe, poate o să mă placă atât de tare încât nu s-ar supăra dacă te scot la cafele, nu?
A rămas blocată. Ăsta chiar o întreba cum ar reacționa fratele ei dacă ei doi ar ieși împreună? Uimirea e prea mare, dar ca să scape de un blocaj îi spune ce-l așteaptă pe tipul care o scoate la date-uri.
-Oricât de mult te-ar plăcea, tot o sa-ți pârâie oscioarele când te-o arunca într-un gard. Ipotetic vorbind. Nu suntem împreună și chiar dacă am ieși, am face-o ca între prieteni.
-Sau poate nu. Nu ai de unde să știi că poate nu vreau să te scot la o întâlnire...tonul lui devine ușor întrebător, dar își controlează mai bine reacțiile.
E nebună sau tipul ăsta chiar o întreabă dacă ar ieși cu el la întâlnire?
-Știi ce? Hai să lăsăm glumele că nu ajungem nicăieri cu asta! Începe să simuleze o criză de râs, dar râsul îi este unul isteric.
I se pare că l-a supărat puțin replica ei, pentru că între sprâncene i-a apărut un mic "V".
-De ce spui asta? Poate te plac și te invit la o întâlnire. M-ai refuza?
-Tu insiști cu asta? Ce rost are dacă nu se pune problema în felul acesta? Tu nu mă placi în felul ăla.
Îl vede cum este vag nemulțumit de sensul pe care l-a luat discuția, dar cum nu renunță la el, vede ce urmează.
-De unde știi? Poate tu nu ai vedea ceva la mine, dar mie cu siguranță mi-ar fi ușor să mă îndrăgostesc de tine.
-Deja mă enervezi. Suntem prieteni, hai să nu ne certăm dintr-un rahat!
-Nu-ți place subiectul? Tonul arogant, dar ușor acid îi atrage atenția și o face să bubuie pentru că nu înțelege ce vrea omul ăsta de la ea.
-Nu-mi place pentru că e ceva imaginar! Nu-mi place pentru că nu știu cum a deviat discuția în punctul ăsta! Nu-mi place pentru că îmi dau seama cât ești de prost!
A zis-o. Dar a enervat-o. De ce o ține la nesfârșit cu asta?
-Prost, zici? Da, sunt un mare prost! Un prost care te place! Tot ce ținea în el a explodat. Nu vroia să îi spună așa, dar s-a pierdut cu firea și la momentul potrivit nu a avut curaj nici măcar după atâta bere. renunțase la idee, când discuția a luat-o pe un făgaș neașteptat. Respirația îi este accelerata, simte cum s-a îroșit și a transpirat. Dă să se ridice, dar își reamintește că nu e un puștan timid. Dacă s-a dat de gol, acum o să-și asume mărturisirea.
Ea e blocată pe scaunul ăla. Nu se mai foiește,e stană de piatră. Gândurile îi sunt incoerente și întrebările nu se așază normal, doar una singură.
-De când?
-De ceva vreme. Cred că de dinainte să se termine sesiunea de vară. Dar nu prea ne-am văzut, eu am dat prea puțin pe la cursuri, așa că am lăsat-o baltă. Oricum, mi-am dat seama că te văd altfel de puțin timp.
-Tu glumești?
-Chiar crezi că aș face glume de-astea? Uite, știu că nu mă placi, mi-am dat seama din discuția de mai devreme. Din cauza asta m-am supărat, am crezut că poate am măcar o șansă să ieșim la un date.
Creierul ei nu mai lucrează, încă e blocat.
-Uite, nu e nevoie să îmi spui nimic. Îmi pare rău pentru ieșirea mea! Cred că o să plec acum. mersi pentru beri și ... La mulți ani încă odată!
Plecare? Stai, el nu poate pleca, nu acum! Trebuie să reacționeze cumva. Dintr-odată, rotițele i se mișcă din nou! Nu poate pierde ceva la care a visat atât de mult.
-Stai! Cum spuneam, ești un prost! Unde pleci?
-Acasă, nu mai am ce face aici, spune pe un ton lipsit de emoție.
-Și mă lași fără cadoul meu? îl întreabă cu o sprânceană ridicată curios.
-Ce cadou?
-Tu.

El se blochează, dar trebuie s-o sărute. Acum!

P.S.: La mulți ani cu drag!