Încurcătură

O altă zi de cursuri, o altă ocazie de a se tachina cu el. Dar până la urmă, cine e el? Se gândește doar cum a început să îl vadă altfel, cum a ajuns să îi ocupe gândurile mare parte a timpului. Vara s-a dus naibii pentru că visa să o țină el în brațe, intra și în mici episoade de depresie pentru că dorea să îl vadă. În timp ce trage din țigară, meditează, ca de obicei. Uneori își dă seama că ar fi fost mult mai fericită dacă se năștea proastă, nu ar mai fi stat acum să întoarcă problema pe toate părțile. " Ok, sunt hilară, fluturași și fiori de îndrăgostită la 21 de ani, de parcă aș mai fi o adolescentă ." Dar știe și ea că nu funcționează așa pentru că e fericită cu fluturașii din stomacul ei.

A început facultatea de câteva zile și mereu stă singură până îi vin prietenii, toți întârzie, ca de obicei. Norocul ar fi să nu se trezească și el să apară acum, când e singură.

O țigară, două trei... " Pall Mall-ul meu o să se golească până ajung ei. La dracu`! Mai avem și 12 ore de stat pe aici azi. Ia stai să îi sun! Lasă că văd ei! "

-Măriuco, ce faci? Ai căzut jos din pat azi?
" Nu iar! Da, am căzut jos din pat, dar mai bine cădeai tu și îți spărgeai capul decât să mă trezesc cu tine la cursuri. "
-Eu am căzut din pat sau tu, maestre? Eu măcar dau pe la facultate periodic, dar tu?
-Mda, interesant salut! Ce pot spune? Tonul zeflemitor îi devine un rânjet plin de ironie și o urmă de amărăciune, dar nu e sigură.
-Ce vrei, frate? Parcă nu mă știi!
-Ai și tu dreptate! Ei bine, da, anul ăsta îmi iau angajamente de student conștiincios, sau mă rog, în măsura în care un chiul la StudentPub, cu o bere și o țigară, nu devine misiune imposibilă.
Se abține să nu bufnească într-un râs nebun, isteric într-o oarecare măsură. Da, el și venitul la facultate în fiecare zi! Asta-i mai lipsea! Pe de-o parte se bucură, dar pe de alta e un oarecare stres pentru ea. Una e să viseze ca o puștoaică bleagă de 16 ani o vară întreagă, și alta e să îl vadă zilnic, mai ales când stă singură în curte.
-O să se sperie naibii ăștia când ți-or vedea fața, nu cred că e cineva obișnuit să te vadă la cursurile lui.
Doamne, ce tâmpenii debitează! Nici ea nu știe ce zice, e prea amețită de omul ăsta. Dar oricum cu fața aia de cățeluș bătut de soartă, parcă nu îți dai seama de ce o amețește atât. Pune fața asta când vrea să inspire milă, dă-l naibii! În rest, are un calm și o siguranță de sine mascate de lipsa lui de expresivitate, atunci când dorește să o ascundă.
-Lasă că din 300 de studenți, nu rețin profii ce se întâmplă pe aici! Ridică o sprânceană sceptic. Chiar crezi tu că o să rețină toate fețele un asemenea profesor, cu atâția studenți?
Ea simte cum se hiperventilează, nu mai e atentă la ce se întâmplă, e parțial amețită definitiv, dar undeva, într-o parte a creierului, prelucrează informația cât să facă față conversației, deși i-a pierdut de mult firul... De ce trebuia să fie atât de arătos, afurisitul! Dacă era un tocilar cu ochelarii ăia, era altceva! Așa, cu tot cu ochelarii lui, are un efect puternic asupra ei.
-Măriuco, ești atentă? Am impresia că te pierd deja din discuție!
-Poftim?! Aaa, da! Ce-ai măi? Sunt bine, doar... mă gândeam că ai dreptate, dar fac și eu mișto de tine că mă plictisesc până apar oamenii ăștia!
-Adică te plictisești acum? Credeam că dacă stăm împreună nu te mai plictisești ca atunci când am venit și mai aveai puțin și săreai în sus de frustrare. Îmi pare rău!
" Prostule! Auzi la el! Să mă plictisească? Mai degrabă să îmi distrugă liniștea și să mă bântuie! Între a fi plictisită și a trece prin emoțiile de acum, când îl are atât de aproape de ea, plictiseala pare mai înțeleaptă pentru că știe unde o duce. "
-Nu neapărat! De fapt, e vina mea pentru că plec mult mai devreme de acasă. Dacă aș pleca de acasă cum plecam și anul trecut aș ajunge cu 10 minute înainte de începerea primului curs, dar acum ajung cu 30-35 de minute mai devreme, nu știu ce e cu mine.
-Te grăbești să ajungi la facultate zilnic, poate? Se uită la ea, fixând-o cu privirea, încercând să citească ceva, dar nu reușește, are o privire gravă, imposibil de interpretat.
" Nu, nu mă grăbesc! Sau poate da! Mi-e dor de prietenii mei, dar să mai petrec timp cu el când ne întâlnim accidental este teribil de tentant. Poate e ceva inconștient? Pffff! M-am săturat, gata! Hai mai bine să nu, dragul meu inconștient, vrei? " Nici ironia din gânduri nu îi ascunde disperarea, pentru că ea este disperată, disperarea ei izvorăște din conflictul interior: ar iubi cu toată forța ei, dar poate își oferă inima cui nu trebuie ; de el simte că este îndrăgostită, dar îi vine să o ia la fugă când se gândește la eventualitatea unei apropieri între ei. Vara i-a fost dor de el, iar acum vrea doar să stea singură, să se plictisească sau să facă orice, mai puțin să stea lângă el și să știe că ar rupe-o la fugă ca un iepure de câmp.
-Nu am de ce să îți explic ție nimic, oricum nu e mare lucru! Cad din pat demineața devreme și vin la cursuri. Simplu.
-Bine, bine, nu te ataca, eram doar curios! se apără el, ridicând palmele în semn de predare.
" Mărie, ești o proastă! Vrei să sari la gâtul lui fără un motiv ? Potolește-te!"
Dar ce să facă dacă o ia gura pe dinainte? Simte una, dar gândește multe și cuvântul devine doar un scut pentru ea, devine arțăgoasă, sarcastică, ironică. E furioasă pe ea însăți că îl ia la rost.
-Scuze!
-Ești iertată, dar cu o condiție!
-Uimește-ma!
-Hai la o cafea! E pe la Izvor o cafenea mică, pe colț, nu prea merge lumea acolo, dar e incredibilă! Cursul mai are puțin și începe în 5 minute, prietenii tăi nu au ajuns, îi aștepți de jumătate de oră și în mod sigur nu mai apar. E luni dimineață, nu se trezește niciunul, doar știi că în gașca asta suntem niște leneși. Și chiar dacă mai vin... Hmm... Le spui că ai chiulit de la primele ore, mare lucru!
-Ar fi o idee, dar de ce aș merge cu tine? Pot să mă duc și singură!
-Simplu. Am trei motive pentru tine: primul, nu știi unde e cafeneaua, a doua, daca o sa pleci singură o sa te plictisești cel mai sigur stând în camera de cămin și a treia, mergi cu mine, care sunt un simpatic și jumătate, si arătos pe deasupra.
" Dar știu că a dat-o bine pe ultima! Nu am nimic de pierdut, m-am controlat bine pe acum. Ok, mă bag! În plus, o dimineață la cafea în compania lui sună ca invitația făcută de un drăcușor diabolic și rânjit. Iar mă amețește! Bine, respiră profund, Maria!" Prea tărziu, era amețită iar.
-Bine, domnule Știe-Tot-Și-Dă-Argumente, hai să mergem! Mi-ar prinde bine o cafea, chiar și dacă trebuie să vii tu cu mine!
-Măriucă, știi, uneori am impresia că nu mă înghiți și nu îmi dau seama de ce!
-Ai nimerit-o pe asta, deșteptule! Același ton sarcastic, același rânjet. " Da, nu te înghit pentru că mă amețești!"