Iarnă timpurie

Ce naiba caută aici? Trebuia să fie acasă cu părinții stresanți. E vacanța de Crăciun și ea a rămas la cămin, în Regie. E bine pe aici, că stă cu fratele ei aproape, dar se gândește puțin la mama ei. E prima dată când nu se duce acasă de Crăciun pentru că vrea să fie singură, să reflecteze, să se regăsească. Bine, petrecerile de la facultate sunt și alea un bonus pentru o mică întâlnire cu Jack. Un barman în minus, un barman în plus... Oricum degeaba dacă vin barmanii pe bandă rulantă din moment ce niciunul dintre ei nu este el.

Iar organizează profu` Seara de Cultură de la Tabăra de Vară a facultății. E cel mai tare, asta e clar, cu tot cu singura lui pereche de pantofi!

Mai stă la țigară puțin. Încă puțin, șapte fumuri! 

Gata, se duce în amfiteatru că e prea târziu. O omoară Gâtej!

-Ce faci, Măriuco?

Ok, asta e soarta, iar își bate joc de ea.

-Bună! spune ea cu un rânjet ușor ironic.

-Și tu la seara specială a profului?

-Da, te așteptam pe tine că restul...

-Întărzie, ca de obicei.

-Exact!

-Oricum, îți sunt alături! Mai contează?

-Bine!

-Măriuco, tu încă nu vrei să vorbim despre asta?

-Despre?

Tonul ei pare necunoscător, dar teama își face locul . Bănuielile ei nu pot fi adevărate, nu acum , când avea de gând să meargă mai departe.

-Despre faptul că te-am sărutat. Uite, știu, poate nu te așteptai atunci, dar mă tenta de mult să te sărut! Nu-ți dai seama de când!

-Frate, uite, m-ai luat prin surprindere, nu-i nimic! Dar ideea care e? Eu vreau să știu dacă e adevărat. Tu mă placi?

-Da, Maria! Te plac, ți-am zis și când te-am sărutat prima oară în curte. Crezi că vreau să te mint sau să râd de tine? Ai fugit ultima oară, nu mi-ai zis nimic.

-Uite, nu știu cum să-ți zic, nu sunt genul ăla de fată. Mie îmi vine să fug acum de tine.

-De ce? Nu mă placi, nu? Devine temător, o poate vedea în privirea lui, dar asta este atât de greu de crezut, încât nu știe dacă să fir francă sau nu.

-Nu e asta! Doar că... Doamne, nu știu cum să mă explic! Cum să-ți spun?

-Maria, nu înțeleg nimic!

-Înțelege atât! Momentan, mă interesează doar să mă cunoști mai bine, nu știu dacă mă placi sau nu și nu știu ce relevanță are pentru că tu ești specială, vreau să te câștig, vreau să te am lângă mine. Nu mă interesează dacă ții la altcineva, doar dă-mi șansa de a fi langă tine. Poate după asta...

Nu! Nu! Nu! E îndrăgostită de el,dar îi vine să fugă de pe banca aia din Motru, e blocată în timp și spațiu.

-Nu ce?

-Nu e ceea ce crezi, prostule! Uite, ca să înțelegi! Nu mă mai interesează dacă e ok sau nu ce-ți spun, dar da, îmi place de tine, îmi place de tine mai mult decât mi-ar plăcea., te-am așteptat o vară întreagă, te-am visat, în p**a mea, dar nu știu dacă o să iasă ceva din asta. Îmi vine să te sărut și să fug imediat după asta. Poate tu vrei doar să testezi, să cauți ceva nou după dezamăgirea de anul trecut, dar eu m-am îndrăgostit de tine. Totul a început ca o prostie, o recomandare din partea unei prietene nebune care te vedea ca și pereche a mea, dar nu contează, rezultatul ăsta e. Toată vara am stat cu sufletul la gură să văd dacă ajungi să cunoști pe cineva și stăteam cu frica în sân în timp ce aceeași fată mă păcălea că ai ieșit cu vreo fată sau te-ai cuplat cu alta. Săream ca arsa să-ți verific timeline-ul și mă simțeam ușurată. Poți să mă vezi ca pe o stalkeriță nebună, dar nu e așa! Sunt doar îndrăgostită de o vară, credeam că o să-mi treacă și de fapt, abia așteptam să te văd. Mulțumit?

-Foarte! Și șocat!

E în stare de șoc! Tocmai a spus că e mulțumit și fericit sau are urechile înfundate? Nu mai contează acum cine și ce a zis. Important este că el realizează că sunt singuri, că pot vorbi deschis și că nu mai se plânge de fosta lui iubită, ci ete atent la ea.

Este de necrezut, dar o parte din ea, care încă și-a păstrat raționalul, conștientizează ce se întâmplă. Îi declară băiatului pe care îl place de mult cât de mult o amețește, ca acum, de altfel...

-N-am terminat! Totul a început ca o glumă de-a unei prietene, eu mi-am îndreptat atenția spre tine fără speranța că o să avem ceva vreodată și toată vara mi-ai bântuit gândurile, nu m-ai lăsat în pace. Când a început facultatea, te-ai trezit să vii mai des pe la cursuri și să îmi dai de gândit prin conversațiile care mă țineau trează până dimineața. Ce vroiai? De ce dădeam mereu peste tine? De ce m-ai chemat la cafea? De ce îmi dai atenție?

-Maria...

-Nu, lasă-mă să termin că explodez, spune ea disperată în timp ce se așază comod pe o bancă a amfireatrului, izolată de restul lumii, doar cu el lângă ea.

-Nu înțelegi...

-Ba da, înțeleg... Nu sunt idealul tău de fată, dar țin la tine. Nu ești nici tu perfect, dar sigur ai o coadă de admiratoare cărora eu nu le fac față.

-Maria, nu înțelegi!

-Ba da, înțeleg foarte bine și sunt fericit!

Ea nu aude ce zice el, este concentrată pe ce vrea să îi spună lui, nu aude, nu vede, doar vorbește, se confesează lui și nu îți dă seama că fericirea e acolo, la două fraze distanță.

-Lasă fericirea ta și ascultă-mă! Vreau doar să te sărut când te văd. Știi când te luam la rost? De fapt era modul meu de a mă apăra de dorința de a te avea, mă simțeam mai sigur să te tachinez fără motiv și să fac mișto de tine, asta... până când m-ai invitat la cafea. Am început să sper ca niciodată pentru că era ceva neașteptat din partea ta.

-Ai ghicit bine! Chiar vroiam să stau singur cu tine, dar nu știam cum să îți spun pentru că în urmă cu câteva luni mă plângeam pe umărul tău și al colegei noastre că m-am despărțit de cineva cu care eram de ani întregi. Am iubit-o și m-a călcat în picioare. Am început să caut ceva diferit, iubire, înțelegere, căldură. M-am plâns, dar de fapt am scăpat de ceva nefast! Dacă te-ai uitat în oglindă, vei vedea ce am văzut eu și anume, o fată cu suflet mare la propriu, dar mai important de atât, la figurat. Ai un suflet bun, ești caldă ca o zi de vară senină, dar care nu e sufocantă, doar frumoasă! Mă copleșești cu tandrețe, îmi dai aripi și optimism. Dacă nu ești tu cea de care m-am îndrăgostot, atunci eu am fumat prea mult azi-noapte!

-Mă lași fără cuvinte, omule!

-Hai să lăsăm cuvintele! De atâtea luni, m-am săturat de cuvinte și jocuri!

A sărutat-o în acel amfiteatru, în momentul în care ei cântau la chitară ”Copiliță fără minte”. Nu contează cât de bine se potriveau versurile alea pentru ea, o tipă de 21 trăind ca o copiliță fără minte de 15 ani! Mâinile lui îi mângâiau conturul feței, chipul ei era redescoperit de cel de care e îndrăgostită. Poate mâine se va gândi rațional la asta, dar acum nu dorea asta. Dorea doar să se topească în brațele lui într-o blestemată de zi de decembrie, când frigul s-a topit în fiori de iubire pentru ea. Un fulg sau o lacrimă sărată de iubire pe buzele lui? Pentru prima oară, iarna devenea anotimpul iubirii... Nu vara!