Măria lui Manole. Reloaded

Un drum spre casă, în maxi-ul care se cam zdruncină, dar nu găsești peste tot șoferi decenți la capitolul condus. Cu gândurile împrăștiate, unele merg cu ea spre casă, altele rămân în urmă, cu prietenii din București. Are un singur dor, o iubire, dar nu numai de-o vară, ci pentru o perioadă lungă, vrea să viseze cu o față tâmpă la prima lor întâlnire, să aibă mica ei obsesie care s-o iubească așa cum e. Cum să fie? Nici ea nu știe exact, are o combinație de trăsături care duc la ceva complex, dar simplu în același timp. Visează ca la sfârșitul verii, să țină pe cineva de mână când intră în curtea facultății, să aibă pe cine ciufuli și sufoca, să aiba pe cine ”stalkări” când i se face dor și e prea departe de ea pentru că a intervenit ceva de moment. Băiatul ei perfect! Dar să fie băiat sau bărbat? Mai degrabă bărbat, un bărbat puternic care să îi fie sprijin și să o tachineze în același timp. Vrea să se uite în ochii ei și să o înțeleagă dintr-o privire, să aibă liniște chiar și în timp ce vorbește cu el, să o țină în brațe și să uite că timpul trece pe nesimțite. Cum va fi in brațele lui? Nu crede în Rai sau în Iad, dar crede în moomente rare, deosebite. Când o va strânge în brațe va sti sigur că acele clipe vor rămâne în memorie, nici măcar pielea nu va uita atingerea lui oricât timp ar trece, sentimentul că în sfârșit e protejată, că nu trebuie să impresioneze, nu trebuie să disimuleze, să fie ea, cu ciudățeniile ei, cu aerul ăla de copilaș, care totuși îți dă bătaie dacă îl eneervezi sau te și plesnește de îți sună apa în piuă. Doamne, cât de nebună e! Dar nu contează, cine o va iubi o va iubi pentru nebunia ei. Vara asta! Cât o așteaptă! Poate va fi specială și va da peste el, va avea un motiv să împartă cu cineva bucuriile și tristețile ei fără să fie vorba despre o prietenă sau un frate, va avea cu cine să bea până târziu și să nu îi fie teamă că va face prostii, o să aibă el grijă de ea, doar va fi cavalerul ei cu mult curaj pentru a o iubi pe ea, o adevărată provocare. Speră doar să nu o ia la fugă când o să o invite în oraș de teamă că îl va iubi prea mult sau să se fâstâcească când va primi o floare. Da, e în stare să rămână blocată și să se uite la trandafir ca la o plantă carnivoră, pentru că o sa o vadă și tot nu o să creadă că e de la el, că în sfârșit nu mai fuge după himere și are o întâlnire chiar cu cel la care visa de mult prea multă vreme. Degeaba i se spunea să aștepte, niciodată nu avea răbdare, și când în sfârșit vine, ea rămâne blocată, e ceva atât de nou pentru ea, o poveste atât de frumoasă că procesează foarte greu ceea ce i se întâmplă. Roua dimineții i se pare acum o adevărată poveste a nopții care trece și lasă în urmă mărturia tainelor in întuneric. În scenariul ei, roua este acea floare primită și dăruită cu mult dor și drag, ea este dimineața surprinsă de rouă și el este noaptea care îi mărturisește în tăcere tot ceea ce a dorit să îi spună. Îi cântă din priviri, îi șoptește prin atingerea pielii, o iubește printr-o mângâiere suavă în părul lung, des, brunet, în care se răsfrânge întunericul nopții, voalul lui de mătase. Vise de vară, șoapte de început, speranțe pentru drumul care se deschide în față. Pentru prima oară când merge pe șosea spre casă, cu acel șofer cam tâmpit de la volan, vede drumul care îi va deschide altele din simplul motiv că vede acum, vede cu sufletul, vede cu gândul și visează fără să închidă ochii. Poate nu va vedea ceea ce va fi lângă ea, fiind prea concentrată pe dorința de a-și vedea visul împlinit, dar acum își va asculta istinctul, ceva nou e în fața ei, doar să nu îi fie teamă să ia, să rupă lanțul neșanselor pe care și le atrage singură prin negativism, să privească bine căci după o scară de bloc poate găsi orice. Cine știe? Poate o să treacă pe lângă el în stația de la mașină și o să îi cadă bagajele pentru a putea să vadă ce e lângă ea. Urmează pauza de vară, să o lăsăm să se bucure de ea și să vedem ce urmează pentru că ea nu are idee, dar nici nu vrea să anticipeze nimic. Carpe diem, bitch!