Mut

Fiecare cuvânt are o etichetă pe care se detaliază semnificația lui, iar fiecare tăcere are o listă întreagă de cuvinte pentru a-i da viață. Crezi că e greu? Poate, nu știu, nu degeaba se spune uneori că tăcerea e de aur, dar în același timp poți avea de pierdut. Cum poți spune o poveste fără să folosești viu grai? Cum poți să îi zici că îl iubești când vrea să audă asta din gura ta? Cum poți să îți cânți fericirea fără sunete? Dacă te gândești așa, o să crezi că pierzi multe dacă nu vorbești, dar oare câte poți spune printr-un alt fel de limbaj, tot trupul tău îți poate transmite mesajele cu succes, doar să îl lași. Mergi pe stradă și dai peste o fetiță care se joacă lângă banca pe care mama ei stă așezată liniștită, cu plasele de la cumpărături sprijinite pe margine. Micuța tocmai a primit un tub cu soluție de făcit baloane și e încântată de modul în care vede lumea prin bulele de săpun. Totul are refelxii de curcubeu pentru că e luna iulie și soarele de vară inundă parcurile, chiar și imaginea baloanelor micuței. Chicotește fericită în timp ce mama ei suflă în baloane și le sparge pe fiecare sau le prinde pur și simplu cu mâna pe cele care zboară spre ea. Poate să treacă o viață și ele nu ar vrea să plece din parc, nu ar vrea să lase în urmă balonașele, băncuța și lacul. Mama răsuflă ușurată pentru că odorul ei nu tace din gură toată ziulica, dar când ies în parc, zburdă și visează, explorează, privește, caută, se bucură și chicotește non-stop, se întelege cu cea care o duce mereu în același loc doar uitându-se una la alta. Un vânzător de inghețată trece chiar pe lângă aleea din stânga băncii și face reclamă la noile arome ce încântă copiii și părinții deopotrivă. Fetița din povestea mea țopăie spre mama ei și pentru prima dată în ore întregi îi turuie din nou ceea ce dorește acum, pe moment, nemaiavând răbdare să vadă ce are aceasta de gând. Mama se ridică, își duce degetul arătător către buze și îi spune să facă liniște doar printr-un gest. Se ridică ușor și se duce către vânzătorul de înghețată la patru metri de fetiță. Se întoarce cu o vafă cu trei cupe de inghețată, cea mică țopăie fericită către ea și se întinde s-o ia. Mama nu i-o dă, se așază pe bancă și îi face semn cu degetul să vină la ea, cu ochii jucăuși ca în dățile în care o prinde făcând pozne. Îi zâmbește pișicher și așteaptă să vină la ea, fetița o ia la fugă și mama o prinde ușor în brațe, cu grijă pentru a nu scăpa înghețata. Se cuibărește în brațele ei și trăiește un adevărat conflict: să mai stea acolo sau să ia înghețata și să se întoarcă la balonașele de săpun? Ajunge la un compromis și ridică căpșorul din poala mamei, se uită în ochii ei verzi zâmbind și întinde mâna după înghețată, promițandu-i un pupic. Mama râde cu hohote și îi dă vafa. Copila face ochii mari de plăcere și îi lipește un pupic dulce și zgomotos pe obraz mamei și șoptindu-i la ureche un "Te ubesc!". Aceasta se uită la ea și nu-i răspunde, doar face o ușoară înclinare din cap ca o înțelegere deplină, dar tacită a micului secret șoptit la ureche. Nu îi răspunde, dar totuși îi atinge fruntea cu mana fină, lungă și îi trasează conturul sprâncenelor, parcă contemplând-o. Nu îi răspunde, dar îi atinge fruntea micuță cu bărbia și îi simte căldura de copil, al ei. În timp ce micuța ar trebui să aștepte un răspuns, în timp ce savurează înghețata se uită la mama ei și îi spune: " Si u pe ne!", în traducere, "Și tu pe mine! ". Dacă te uiți din exterior te-ai gândi că așteaptă să audă aceeași declarație de iubire febrilă din partea mamei, la fel cum oferă toate celelalte miliarde mămici de pe planetă, dar aceasta e unică, și-a învățat copilul să comunice cu ea chiar și când tace. Nu trebuie să o alinte sau să imite gânguritul de copil ca să îi are că o iubește și că îi e drag de ea, pur și simplu o ține în poală, o privește blajin și o mângâie pe frunte, nu o sufocă cu îmbrățisări, căldura o simți peste tot în jur, nu trebuie să faci nimic mai mult când știi că e acolo. Fără cuvinte, doar gesturi mici, care pentru alții par insuficiente, dar pentru o inimă deschisă nu e nevoie de mai mult. Gândește-te cât poate ascunde o clipă de tăcere, dar cât de mult poate înțelege cel de lângă tine dacă știe să citească, e nevoie doar de deschidere către ascultare. Majoritatea oamenilor nu înțeleg noțiunea, dar cine mă oprește pe mine să o fac? Cine te oprește pe tine? Nimeni cu adevărat, doar propriul sine. Tu știi în ce situație taci sau vorbești, dar niciuna nu este perfectă. P.S. Carpe diem, bitch!