Furtună

Îi vine să urle, îi vine să lovească, să plângă de nervi, doar să se descarce cumva. Nu se poate concentra la ceea ce are de făcut, se chircește în patul ei mult prea mare pentru un singur om și vizualizează muntele, undeva în Bușteni, casa de la poalele Caraimanului și aerul răcoros, proaspăt. Inspiră adânc, furia și-o modelează, o temperează, fiecare suflu de aer este ca un element ce sufocă dorința de a fi agresiv, o inundă cu prospețime, cu pacea fragilă, dar binefăcătoare a uitării de-o clipă. În ea există un conflict de interese acum: să se lase dusă de valul de liniște și să nu piardă lupta orgoliului în ceea ce privește fantasmele prezente acum în viața ei, turbulențele nenorocite care îi distrug puținele clipe frumoase din ultima perioadă. Umbre, răutate, întuneric în sufletul lor, în timp ce ea are în inimă doar lumină, doar gânduri frumoase pentru prezent, trăiește doar pentru clipa de acum și nu încearcă să epateze, nu vrea să se evidențieze în tot scenariul ăsta, dar când ești aruncat în scenă, ce faci? Poți să stai? Nu poți! Ești forțat de împrejurări să reacționezi, să ai o poziție anume, nu poți să pierzi tăria, nu trebuie să te pierzi pe tine, asta ar fi ultima soluție. Ai două alternative: te supui, pleci capul și automat îți pierzi respectul față de tine sau nu te lași învins, ridici capul din pământ chit că te revolți împotriva tuturor și devii puternic. Ea luptă de când se știe, când intră în jocul lor totuși, devine ceea ce trebuie pentru a se putea adapta și a face față. Ochii nu mai transmit nimic, sunt ca porțile nevăzute ale Babilonului, simți doar răceala din zâmbetul amar, ironic. Poziția corpului, mușchii încordați, tensiune arterială constantă, stă pe loc în așteptare, la fel ca felinele din savană. Înintează în ring, îndreaptă capul o idee mai sus decât ar fi normal pentru a transmite aroganța de care are nevoie pentru a se impune într-o lume a lor, a celor care guvernează viețile umane fără inhibiții sau abțineri. I-ar trimite la dracu` doar verbal, însă dulceața așteptării, predicția a ceea ce va urma, o face saă reziste mai mult pentru că la final o sa aibă o victorie magistrală: o să-și recupereze liniștea, o să se poată bucura din nou de picăturile de ploaie care îi bat acum în geam, de mirosul de pământ umed, de prospețimea teiului din fața geamului. Nu se poate bucur acum de ele dacă nu scapă de propriul blestem, însă...stai puțin! Cine are dreptul să îi fure o clipă, o secundă în care închide ochii și nu mai vede nimic, doar se reîntoarce la Bușteni sau rămâne acasă, lângă teiul de la geam, de unde se văd felinarul de lângă bloc și bordurile care încă mai poartă amintirea ploii de astăzi? S-o lase toți în pace măcar un moment scurt, să viseze sau să admire realitatea de dincolo de îngrădirile oamenilor. E atât de frumoasă! Asta este libertatea, liniștea din aceste secunde cât simte aromele lăsate în urmă de furtuna de mai devreme, răcoare, prospețime, un iz subtil de mucegai, cimentul ud și frunzele pe care încă se mai odihnesc picături mărunte. Să se ducă naibii pentru un timp tot ce-i în jurul ei, vrea doar să simtă, lăsați-o să simtă! Altfel, ei vor trezi demoni, nu vreți ca demonii ei să vă bântuie. Așa cum un vulcan poate dormi secole, se trezește când nimeni nu se așteaptă și distruge tot, nu cruță, liniștea ei poate deveni preambulul unui dezastru subtil, care vine pe nesimțite. Furtuna e imprevizibilă, nu vă jucați cu ea, vă prinde din urmă și va stinge focul doar pentru a aduce vântul care să îl întețească. Până atunci, o secundă de bucurie pentru că mâine va ploua din nou...